Stiri

Euroliga masculină - Lista celor mai buni zece jucători ai sezonului 2010/11

Adrian Micinic

Adrian Micinic
26.04.2011

Euroleague Basketball a dezvăluit numele celor mai buni zece jucători ai sezonului competiţional 2010/11. Din această listă, doi conducători de joc, patru fundaşi şi extreme, respectiv patru extreme de forţă şi pivoţi, se va alege cel mai bun jucător (MVP) al sezonului.

Cinci dintre aceşti jucători sunt nominalizaţi pentru prima dată în carieră. Trei jucători sunt greci, alţii trei sunt spanioli, doi americani, respectiv câte un sârb şi un lituanian se regăsesc în această listă. Panathinaikos şi Maccabi sunt echipele cu doi jucători nominalizaţi, în vreme ce FC Barcelona, Real Madrid, Caja Laboral, Power Electronics Valencia, Montepaschi Siena şi Olympiacos Pireu sunt echipele reprezentate cu un jucător.

Dimitris Diamantidis (Panathinaikos Atena) respectiv Jaremy Pargo (Maccabi Tel-Aviv) sunt cei doi conducători de joc nominalizaţi. Pentru posturile 2 şi 3 întâlnim trei spanioli şi un grec. Aceştia sunt Juan Carlos Navarro (FC Barcelona), Sergio Llull (Real Madrid), Fernando San Emeterio (Caja Laboral) şi Vassilis Spanoulis (Olympiacos Pireu). În fine, posturile 4 şi 5 îi au drept cei mai buni pe Dusko Savanovic (Power Electronics Valencia), Sofoklis Schortsanitis (Maccabi Tel-Aviv), Ksistof Lavrinovic (Montepaschi Siena) şi Mike Batiste (Panathinaikos Atena).

Din aceşti baschetbalişti se va alege echipa ideală a sezonului, precum şi MVP-ul stagiunii. Aceste premii se vor decerna la ceremonia prganizată la Barcelona, pe 7 mai anul curent, în preziua finalei Euroligii din acest an.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate