CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăOlympiakos Pireu a învins pe Anadolu Efes Istanbul cu scorul de 67-65 într-un meci contând pentru etapa a 4-a în TOP 16, faza a doua a Euroligii masculine de baschet - ediția 2011/12. Meciul a fost transmis în direct pe DigiSport 3 de la Sinan Erdem Dome, sala care va găzdui turneul final al Euroligii masculine în acest sezon competițional.Turcii au fost conduși în permanență pe tabela de marcaj însă eforturile lui Oliver Lafayette au readus speranța în tabăra gazdelor. Aceștia au izbutit un parțial de 13-2 pentru a egala situația la 65 prin coșul de trei puncte semnat Sasha Vujacic. Slovenul a fost înger și demon pentru echipa sa întrucât a comis o greșeală personală pe următoarea fază de joc trimițându-l la linia de pedeapsă pe tânărul Kostas Sloukas. Acesta nu punctase până în acel moment dar a transformat cu siguranță ambele libere pentru a duce scorul la 67-65 cu zece secunde înainte de final.
Anadolu Efes nu a mai avut timp de odihnă însă între liberele executate de Sloukas gazdele au pus la punct ultima posesie, schema trasată fiind menită de a-i încredința aruncarea lui Lafayette. Americanul a încercat să câștige meciul pentru turci, dar el a ratat aruncarea efectuată din spatele semicercului și partida a luat sfârșit cu victoria importantă a lui Olympiakos.
Cele două protagoniste au comis foarte multe greșeli în faza de construcție. De altfel ambele au pierdut câte șapte posesii în primele opt minute de joc efectiv. De asemenea, s-au consemnat multe ratări din situații extrem de favorabile de finalizare. În plus, Vassilis Spanoulis, cel mai bun marcator și principala armă ofensivă a lui Olympiakos a aruncat extrem de puțin la coș, iar prima sa reușită din acțiune a venit de abia spre sfârșitul sfertului 3.
Georgios Printezis a avut 16 puncte și 5 recuperări, iar Kostas Papanikolaou a strâns 16 puncte și 6 recuperări pentru Olympiakos. În schimb, Oliver Lafayette a izbutit 22 puncte (4x3) și 5 recuperări, iar Stanko Barac a totalizat 16 puncte și 7 recuperări pentru Efes.
În urma acestui rezultat Olympiakos Pireu are două victorii și tot atâtea înfrângeri, iar Anadolu Efes Istanbul rămâne cu o victorie și înregistrează al 3-lea eșec în această fază a competiției.
Foto: www.euroleague.net
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!