Stiri

FIBA EuroChallenge - Adversari: Prezentare Antwerp Giants

Adrian Micinic

Adrian Micinic
14.11.2011

Port of Antwerp Giants este următorul adversar al lui U Mobitelco Cluj-Napoca în FIBA EuroChallenge - ediția 2011/12. Campioana României se află în fața celui de-al doilea adversar în această competiție și la prima deplasare.

Alături de U Mobitelco Cluj formația belgiană a fost repartizată direct în Grupa E din FIBA EuroChallenge.

Gruparea belgiană este bine cunoscută iubitorilor de baschet din România. Motivul îl constituie confruntările cu Steaua Turabo București în sezonul precedent al aceleaiași competiții. Militarii s-au impus la București cu scorul de 80-75, dar au jucat meciul decisiv pentru calificare în deplasare. Antwerp a triumfat cu 78-65 pentru a se califica în faza următoare a competiției.

Giants au dat peste compatrioții de la Dexia Mons-Hainaut, turcii de la Pinar Karsiyaka și slovenii de la Krka Novo Mesto (echipă care avea să câștige competiția). În fața cestor adversari a adunat o singură victorie și cinci înfrângeri, fiind eliminată din cursa pentru calificarea în sferturile de finală.

Clubul a luat ființă în anul 1940 și s-a relocat în Antwerp din 1995. De-a lungul istoriei a câștigat zece titluri de campioană a Belgiei. Primul în anul 1965, iar ultimul în 2000. Ultimul trofeu cucerit datează din anul 2007, fiind vorba despre Cupa Belgiei.

În ultimele două sezoane, adversara campioanei României a ocupat locul 5.

Antwerp a început să participe în cupele europene la sfârșitul anilor 80 și a fost o prezență obișnuită în anii 90. A participat în Cupa ULEB (actuala EuroCup) în sezonul 2007/08, iar în ultimele două sezoane a jucat în FIBA EuroChallenge. În 2010 a avansat până în sferturile de finală.

Actualmente echipa este antrenată de către Eddy Casteels, nimeni altul decât antrenorul principal al echipei naționale a Belgiei, care a fost prezentă la EuroBasket 2011.

Din lotul care s-a confruntat cu Steaua au rămas opt jucători: autohtonii Dennis Donkor, Maarten Rademakers, Roel Moors și Jean Marc Mwema, tunisianul Salah Mejri respectiv americanii Bryan Hopkins, Timothy Black și Darnell Wilson.

Din actualul efectiv mai fac parte următorii jucători: Michael Roll, Julian Vaughn, Ralph Biggs, Christof Aertssen și Dorian Marchant.

În primele șapte meciuri ale sezonului echipa din Antwerp a înregistrat următoarele rezultate:

 Adversar   Scor 
 Spirou Charleroi   65-72 
 Optima Gent   68-56 
 Belgacom Liege   56-64 
 VOO Verviers-Pepinster   79-50 
 Leuven Bears   74-80 
 Generali Okapi Aalstar   71-60 
 Telenet Oostende   60-71 

Echipa din Antwerp este neînvinsă pe teren propriu în trei partide disputate. În schimb, în deplasare a câștigat un meci și a pierdut de trei ori.

Din punct de vedere statistic Antwerp are medii de 68.7 puncte marcate, 63.6 încasate, 32.1 recuperări, 10.0 pase decisive, 10.9 intercepții și 14.1 posesii pierdute cu procentaje de 49.7% la două puncte, 24.5% la trei puncte respectiv 64.9% la linia de pedeapsă.

Urmărind amănunțit statistica echipei putem să ne dăm seama că trupa lui Marcel Țenter va avea de-a face cu o echipă extrem de agresivă pe faza defensivă și care permite adversarului să execute un număr foarte mare (22.6) de aruncări libere pe meci. Dacă statistica din liga Belgiei va avea vreo influență asupra jocului cu U Mobitelco depinde și de atitudinea respectiv dispoziția de joc a campioanei României.

În prima etapă din sezonul regulat Antwerp a cedat în Rusia, la Krasnoyarsk, scor 72-76.

Michael Roll a avut 27 puncte, Darnell Wilson a adăugat 12 puncte dar a și pierdut mingea de 6 ori, Timothy Black a bifat 11 puncte, iar Salah Mejri a totalizat 10 puncte, 13 recuperări și 3 capace.

Pe parcursul acestui meci Antwerp s-a autodepășit la două puncte (procentaj de 59%), a dominat la recuperări (31-20), dar a fost oribilă la linia de pedeapsă (50%) și nu s-a autodepășit la trei puncte (25%). De asemenea, Enisey a executat 27 de aruncări libere, profitând de nivelul de intensitate prea ridicat din jocul belgienilor.

Echipa își susține meciurile de pe propriul teren la Lotto Arena. Construcția dată în folosință pe 10 martie 2007 poate găzdui manifestări sportive dar și concerte. Sala în care se dispută meciurile de baschet, cu o capacicate de 5.218 locuri, face parte din complexul denumit Sportpaleis (Palatul Sporturilor). 

Potrivit Billboard Magazine, Sportpaleis se situează pe locul 2 pe planetă, în urma celebrei Madison Square Garden, din punct de vedere al numărului de vizitatori.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate