Stiri

FIBA EUROCHALLENGE. Cronică: Elan Chalon - U Mobitelco Cluj 83-74

Adrian Micinic

Adrian Micinic
29.11.2011

   83-74   

Elan Chalon a depășit pe U Mobitelco Cluj cu scorul de 83-74 în etapa a 4-a din sezonul regulat al FIBA EuroChallenge - ediția 2011/12. Scor pe sferturi: 24-15, 15-11, 21-21, 23-27.

U Mobitelco a început partica în formula Paul, Dykes, Lawrence, Silvășan și Mijovic. De cealaltă parte, amfitrionii au jucat la început cu Tchicamboud, Schilb, Delaney, Evtimov și Aminu.

Amfitrionii au început foarte bine, aceștia marcând de fiecare dată pe parcursul primelor patru posesii, perioadă în care campioana României nu a reușit să puncteze. Astfel, după nici trei minute de joc Marcel Țenter cerea primul timp de odihnă. La reluare situația părea să se schimbe, U Mobitelco reușind un parțial de 8-2 pe fondul reușitelor celor trei americani din echipa oaspete.
Între timp Zoran Krstanovic a fost trimis în teren la schimb cu Vladimir Mijovic. Baschetbalistul sârb a ratat primele două încercări de finalizare, dar nu a renunțat marcând la a 3-a inițiativă, din angajamentul lui Mihai Silvășan. Zoki a dublat reușita pentru strânge la 16-14. La faza imediat următoare Aminu a izbutit un three point play, dar în angrenajul echipei clujene și-a făcut apariția Vlad Corpodean. Secvența s-a încheiat cu încă două coșuri din acțiune ale gazdelor la scorul de 24-15.

Krstanovic îi fură mingea lui Tchicamboud și maechează prin slam dunk, la pe următoarea posesia U Mobitelco nu reușește să arunce la coș în timp util. Cele două protagoniste au probleme pe finalizare, dar Ilian Evtimovi marchează de la distanță după vreo două minute de secetă pentru a duce avantajul amfitrionilor la zece lungimi în minutul 14. Un minut mai târziu Nicholas Lang își dublează colegul și îl forțează pe Țenter să mai ceară un timp de odihnă la scorul de 32-19.
Nici după reluare problemele pe faza ofensivă ale ardelenilor nu s-au remediat. Ardelenii au reușit să marcheze din acțiune în penultimul minut al primei reprize, la o distanță de aproape șapte minute de joc efectiv față de precedenta. Zoran Krstanovic a fost autor și tot el a dublat imediat cu o reușită pe contraatac. Ultimul cuvânt în prima repriză a aparținut lui Chalon, care a intrat la vestiare într-un avantaj de 13 lungimi, scorul la jumătatea confruntării fiind de 39-26. Campioana României nu a marcat niciun coș din spatele semicercului.

David Lawrence a înscris primul coș al reprizei secunde, dar Elan Chalon a replicat cu un parțial de 15-2 care a pus capăt meciului. Blake Schilb a avut coș cu fault, Malcolm Delaney a transformat de două ori de la distanță, iar Ilian Evtimov a completat această desprindere printr-o nouă reușită de la distanță. Astfel, în minutul 24 al partidei scorul era de 55-30.
Țenter a mai cerut un timp de odihnă, dar cu excepția lui Dykes și Lawrence, niciun alt jucător nu a reușit să înscrie din acțiune. Krstanovic a face de la linia de pedeapsă, asemenea lui Mihai Silvășan care recude handicapul la doar 13 lungimi cu un minut înaintea ultimei pauze. Ambele echipe au mai marcat o dată din acțiune pentru a duce scorul la 60-47 cu zece minute înainte de finalul partidei.

Tyler Morris a marcat la terminarea primului minut din sfertul decisiv pentru trei puncte și scorul devenea 60-50. Umează câteva reușite de la linai de pedeapsă de ambele părți, dar Lang și Schilb transformă de la distanță pentru a desprinde pe Chalon la 17 lungimi pe tabela de marcaj. Krstanovic răspunde cu aceeași monedă pentru a duce scorul la 70-56 în minutul 35. Pe rând, Dykes, Silvîșan și Morris marchează pentru a alimenta un parțial de 10-0 al vizitatorilor care coboară ecartul pentru prima dată după foarte mult timp sub zece lungimi. Scorul de 70-63 a rămas neschimbat o importantă perioadă de timp, care s-a scurs în avantajul celor de la Elan Chalon. Gazdele pun două puncte pe tabelă după mai bine de patru minute de joc. Silvășan marchează de la distanță, iar Morris din interiorul semicercului, dar gazdele trnasformă patru libere. Totuși scorul se strânge la 76-70 cu 31 secunde înainte de finalul confruntării. Finalul aduce alte reușite de la linia de pedeapsă pentru amfitrioni, astfel încât U Mobitelco, deși a marcat din acțiune, nu a izbutit să revină în joc. Rezultat final 83-74.

În urma acestui rezultat Elan Chalon are trei victorii și o înfrângere, iar U Mobitelco rămâne cu o victorie din patru meciu. Francezii vor termina deasupra campioanei României deoarece s-au impus în ambele manșe. Având în vedere că Antwerp a învins pe Enisey, în ultimele două runde reprezentanta României are nevoie de două victorii în ultimele două runde iar în meciul cu belgienii va trebui să se impună la cel puțin 25 puncte diferență pentru a anula diferența din conruntarea directă consemnată în tur.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate