Stiri

Final Four-ul Ligii Balcanice. Feni Industries – KK Mornar Bar 82-75

Andrada Comănici; Foto: balkanleague.net

Andrada Comănici; Foto: balkanleague.net
16.04.2011

KK Feni IndustriesLa a treia apariţie în Final Four-ul Ligii Balcanice, Feni Industries a reuşit în premieră să treacă de faza semifinalelor, învingând echipa din Muntenegru KK Mornar Bar cu 82-75, în sala Jasmin din Kavadarci (Bulgaria).

Atât echipa gazdă a turneului final al BIBL, Feni Industries, cât şi adversara din Bar au început partida în forţă marcând în mai multe rânduri din spatele semicercului. Oaspeţii au reuşit să se desprindă, însă Feni a surprins cu un parţial de 15-3 pentru a intra cu avantaj în prima pauză, scor 21-19. În debutul sfertului secund Nemanja Radovic a punctat pentru Mornar, primul coş al gazdelor venind abia după 3 minute şi jumătate. Balanţa s-a echilibrat la 25 de puncte, dar Feni a luat din nou un avantaj sensibil pe care l-a păstrat până la pauza mare, 38-36.

La revenirea de la cabine tehnicienii celor două echipe au fost sancţionaţi cu fault tehnic pentru proteste. Echipa din Kavadarci a menţinut un avans minim până la jumătatea sfertului trei când balanţa a stat din nou în cumpănă la 46-46, însă meciul a continuat cu un run de 7-0 reuşit de Feni. Cu doar 8 secunde înainte de ultima pauză tabela indica o singură lungime diferenţă între cele două formaţii, 55-54, dar până la final s-au mai înscris 5 puncte, scor după 30 d eminute 59-56. Cu două coşuri consecutive înscrise la începutul ultimului act Feni s-a dus până la 63-59, iar cu mai puţin de 6 minute rămase de jucat până la final aceştia conduceau echipa din bar la cea mai mare diferenţă de puncte de până la acel moment, 70-61. Tânăra echipă adversă a forţat pe final de meci pentru a reveni la 72-70, dar jucătorii lui Feni şi-au păstrat calmul gestionând bine ultimele minute ale consfuntării, fluierul final venind la scorul de 82-75.

Duminică, Feni Industries va întâlni în Finala competiţiei învingătoarea din prima semifinală a Ligii, Rilski Sportist.

1 comentariu la aceasta stire:
  • esoltean :

    eroare
    Kavardaci nu este in Bulgaria, ci in Macedonia.

    cu 14 ani în urmă (16.04.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate