Stiri

Gabriela Mărginean înscrie 30 puncte în victoria lui Panathinaikos

Adrian Micinic

Adrian Micinic
27.03.2011

Gabriela Mărginean a fost jucătoarea decisivă în partida pe care Panathinaikos Atena a câştigat-o în deplasare, scor 90-86, împotriva echipei DAS Ano Liosa. Meciul a avut loc sâmbătă (26.03) şi contează pentru etapa a 20-a în sezonul regulat al primei ligi de baschet feminin din Grecia.

PAO s-a detaşat la şapte lungimi pe parcursul primei secvenţe, pentru ca după 20 minute de joc scorul să fie 47-38 pentru formaţia vizitatoare. DAS Ano a revenit în actul al 3-lea, echilibrând disputa. De altfel înaintea secvenţei decisive scorul era egal 63-63. Echipa româncei au avut un final de meci mai bun triumfând cu scorul de 90-86.

Mărginean a bifat 37 minute de joc, perioadă în care a totalizat 30 puncte (9/16 - două puncte, 1/4 - trei puncte, 9/9 - libere), 7 recuperări, o pasă decisivă, o minge câştigată, un capac, nicio posesie pierdută cu patru greşeli personale şi şase faulturi suferite. Clujeanca a avut un coeficient de 32 la eficienţă.

Astfel, Panathinaikos egalează pe DAS Ano Liosa în clasament, ambele având câte 12 victorii şi 8 înfrângeri, împărţind poziţiile 3-5 împreună cu FEA Neas.

Gabi are medii de 18.2 puncte, 7.3 recuperări, 1.8 pase decisive, 2.2 mingi câştigate cu 2.7 pierdute în 33.4 minute.

Sony Athinaikos rămâne neînvinsă în campionat cu doar două etape înaintea finalizării sezonului regulat.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate