CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
Campioana Turciei din acest sezon se va decide la masa verde. Scorul general este de 3-3 iar în cursul zilei de azi, 19 iunie, era programat să se desfășoare meciul decisiv. Conform site-ului eurohoops.net, oficialii lui Galatasaray au anunțat, prin președintele Unal Aysal, că nu se vor prezenta la meci. Motivul invocat a fost legat de măsurile precare de siguranță din sala celor de la Fenerbahce.
Incidente au apărut și în meciul 5 al seriei, când Fener a fost amendată cu numai 8500 de euro, ceea ce a creat nemulțumire în tabăra adversarilor. Un alt motiv este delegarea arbitrului Recep Ankarali, cel care a fluierat și în meciul 6.
Mai mult decât această neprezentare, Galatasaray amenință că în sezonul viitor nu își va înscrie echipă nici în campionatul masculin și nici în cel feminin, făcând aluzie la faptul că Federația Turcă ar ține partea rivalilor de la Fenerbahce. Totuși, aceeași Federație l-a angajat pe antrenorul Galatei ca antrenor al naționalei Turce.
În urma deciziei de azi este de așteptat ca Fenerbahce să fie declarată învingătoare cu 20-0 în meciul 7 și implicit campioană a Turciei.
sursa foto: www.hurriyetdailynews.com
1 comentariu la aceasta stire:
can canuri
cu 11 ani în urmă (19.06.2014) RaspundeNu se va decide nimic la masa verde Meciul 7 va avea loc astazi
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!