CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
Campioana en-titre a Austriei şi participantă în noul sezon în FIBA EuroChallenge, UBC Magnofit Gussing Knights, a reuşit să-l achiziţioneze pe fundaşul american Brandon Wood.
În vârstă de 25 de ani, Wood măsoară în înălţime 1.87 metri, cântăreşte 86 kg şi evoluează pe poziţiile 1-2. Ediţia trecută de campionat, americanul a început în echipamentul celor de la Affrico Basket Firenze, iar apoi s-a transferat la Pallacanestro Trieste 2004, formaţie din liga secundă italiană. În 13 meciuri jucate acolo, Wood a acumulat medii de 14.8 puncte pe meci, 4.4 pase decisive, şi 1.1 intercepţii.
În sezonul 2011-2012, noul jucător al "Cavalerilor" a jucat la nivel de colegiu în Statele Unite la Michigan State. Apoi, acesta a semnat primul său contract în baschetul profesionist, ajungând în Ungaria la Alba Fehérvár. Astfel, în stagiunea 2012-2013, Brandon Wood a evoluat în campionatul maghiar, sezon la finalul căruia a reuşit să câştige titlul de campion naţional cu Alba, fiind de asemenea desemnat MVP-ul finalei. În cele 43 de meciuri jucate în Ungaria, sportivul de peste ocean a acumulat medii de 18.6 puncte, 3.4 assist-uri, 2.8 mingi recuperate şi 1.6 mingi interceptate.
Gussing Knights cu Brandon Wood în lot se va duela în data de 5 noiembrie cu U-BT Cluj-Napoca în prima etapă din grupele FIBA EuroChallenge. Returul va avea loc sub Feleac în data de 2 decembrie. Alături de clujeni şi austrieci, în Grupa F din EuroChallenge se regăsesc şi echipele Trabzonspor din Turcia, respectiv Atomeromu din Ungaria.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!