CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
Repartizată în incendiara grupă C alături de FC Barcelona sau Panathinaikos, echipa EA7 Emporio Armani își propune să impresioneze în viitorul sezon de Euroligă. În acest sens, oficialii italieni negociază cu MarShon Brooks, pe care sunt aproape să-l și transfere.
Născut pe 26 ianuarie 1989, jucătorul evoluează pe postul de fundaș. El măsoară 1.96 m și a absolvit Colegiul Providence în 2011. A fost ales de către Boston Celtics în draft-ul NBA din același an, dar a mers imediat la New Jersey Nets, ca urmare a unei înțelegeri între cele două cluburi.
Îmbrăcând maieul lui Nets, Brooks a reprezentat un debutant surpriză al stagiunii 2011/2012. El a contabilizat atunci medii de 12.6 puncte, 3.6 recuperări și 2.6 pase decisive. Mutarea francizei în Brooklyn și implicit achiziția lui Joe Johnson nu i-au priit lui MarShon. Drept urmare, trupa condusă de Mikhail Prokhorov l-a trimis în Boston, grație unei afaceri ce i-a avut în prim plan pe Paul Pierce și Kevin Garnett.
Șansa nu i-a surâs lui Brooks nici după transferul la Celtics. Dispunând de numeroși baschetbaliști pe posturile 1-2, antrenorul Brad Stevens nu i-a oferit ex- new yorkezului prea multe șanse. Astfel, MarShon a plecat în Golden State, iar declinul era cât mai vizibil.
Sportivul originar din Long Beach și-a încercat, prin urmare, norocul la Los Angeles Lakers. Nu a rupt gura târgului nici în “Orașul Îngerilor”, devenind agent liber de contract la începutul verii.
Totuși, accidentarea lui Paul George a făcut ca Indiana Pacers să se intereseze serios de serviciile lui Brooks. Conform presei de peste ocean, gruparea lui Frank Vogel are prima șansă la negocieri, urmată de actuala campioană a Italiei.
*Foto: Rocky Widner/Getty Images
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!