CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
Formația JSF Nanterre din Franța a cucerit trofeul FIBA EuroChallenge, după ce a trecut în ultimul act al competiției chiar de gazda Final Four-ului, Trabzonspor Medical Park. Francezii s-au impus cu scorul de 64-63 printr-un coș marcat în ultima secundă a jocului.
Actul inaugural a fost unul ehilibrat, la finalul căruia oaspeții din Hexagon s-au impus cu 19-17. Apoi, în sfertul secund, alb-verzii au continuat mult mai curajos, adjudecându-și cele 10 minute cu 18-11. Astfel, la pauza mare, Nanterre a intrat cu un avantaj de 9 puncte pe tabela de marcaj, 37-28. Odată cu reluarea jocului, gazdele din Trabzon au început cursa de urmărire a adversarului. Sfertul 3 s-a terminat cu 19-16 pentru turci, iar ultimul act le-a revenit tot acestora cu 16-11, însă nu avea să fie de ajuns. Cu un minut înainte de final, Nanterre avea un ecart de 3 puncte, scor 62-29. Apoi, în aproximativ 50 de secunde, gazdele au reușit să revină la conducerea jocului, 63-62, însă la ultima fază a jocului, Campbell a marcat cele două puncte care au adus victoria francezilor, 64-63.
Rezumatul confruntării dintre Trabzonspor Medical Park și JSF Nanterre:
Cei mai buni oameni ai celor de la JSF Nanterre în acest meci au fost T.J. Campbell cu 15 puncte marcate, Jeremy Nzeulie cu 14 și Jamal Shuler cu 10. De cealaltă parte, de la Trabzonspor s-au evidențiat Dwight Hardy cu 16, Novica Velickovic cu 13, respectiv Andrija Stipanovic cu 10.
Astfel, după disputarea celor două finale din cadrul Final Four-ului de la Trabzon, ierarhia finală a ediției 2014-2015 din FIBA EuroChallenge se prezintă în felul următor:
1. JSF Nanterre
2. Trabzonspor Medical Park
3. Energia Târgu Jiu
4. Fraport Skyliners Frankfurt
*Foto: Elio Castoria (fibaeurope.com)
1 comentariu la aceasta stire:
mandrie
cu 10 ani în urmă (28.04.2015) RaspundeNoi gorjenii suntem mandrii de Energia noastra! Succes si-n PO romanesc!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!