CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăLiga Balcanică EuroHold îşi continuă dezvoltarea pe toate planurile. Prin intermediul unui anunţ postat pe site-ul oficial al competiţiei regionale care şi-a disputat deja trei ediţii, iubitorii baschetului din această zonă a Europei sunt informaţi de faptul că începând din sezonul competiţional 2011/12, va exista o întrecere rezervată juniorilor.După mai multe discuţii purtate cu reprezentanţii federaţiilor naţionale afiliate la BIBL s-a luat decizia ca din următorul sezon cluburile înscrise în Liga Balcanică Eurohold să fie reprezentate într-o competiţie paralelă şi de către echipele de juniori. Astfel, se specifică în respectivul anunţ, conducerea BIBL continuă să lucreze în folosul dezvoltării baschetului şi a tinerilor practicanţi ai acestei discipline sportive.
Competiţia rezervată baschetului juvenil va avea parte de aprobarea, sprijinul şi cooperarea FIBA Europe. Detalii cu privire la întrecerea juvenilă se vor oferi după cunoaşterea cu exactitate a numelor echipelor înscrise în ediţia 2011/12 a Ligii Balcanice EuroHold.
Aşadar, echipele româneşti dornice de a participa în Liga Balcanică vor avea oportunitatea de a oferi o şansă de a câştiga în experienţă tinerilor jucători legitimaţi sub culorile respectivelor cluburi. În cele trei ediţii desfăşurate până în prezent România a fost reprezentată de către Dinamo Bucureşti, CSU Cuadripol Braşov (sezonul 2008/09), Steaua Turabo Bucureşti, Gaz Metan Mediaş (2009/10), respectiv BC Mureş (2010/11).
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!