CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
Bynum a purtat echipamentul Philadelphiei doar pentru fotografii, nu a jucat nicio secundă pentru această echipă
Andrew Bynum s-a înțeles cu Cleveland Cavaliers în vederea unui contract pe doi ani. Fostul campion NBA alături de Los Angeles Lakers va încasa 24 milioane de dolari dacă va duce la bun sfârșit acest angajament.
De notat că Bynum a plecat de la Lakers după sezonul 2011/12, unul în cadrul căruia a avut medii de 18.7 puncte și 11.8 recuperări pe meci. Despărțirea a fost forțată de legitimarea lui Dwight Howard la gruparea din California. În cadrul acelei afaceri Bynum a fost cedat la Philadelphia.
Bynum nu a jucat niciun meci pe parcursul sezonului 2012/13 din cauza unei accidentări la genunchi care a recidivat între timp. El a devenit agent liber în această vară și a rămas ultimul jucător important pe piață fără contract semnat pentru sezonul următor. A acceptat oferta lui Cleveland.
Chiar dacă financiar va încasa mai puțini bani decât în sezonul precedent, când nu a jucat deloc, Bynum are șansa de a-și relansa cariera la o echipă care continuă procesul de reconstrucție început după despărțirea de LeBron James. În condiții normale și dacă Bynum este cu gândul la baschet, pivotul de 2.13 metri ar putea avea două sezoane solide înaintea unei noi negocieri.
Ales în NBA Draft 2005 cu opțiunea a 10-a chiar de Lakers, Bynum are opt sezoane la activ în ligă (șapte jucate, toate cu echipa din California). În această perioadă a jucat 392 meciuri în sezonul regulat și 74 în playoff. Are medii pe carieră de 11.7 puncte, 7.8 recuperări, 1.6 capace și 1.2 pase decisive în 26.0 minute pe meci.
Foto: nba.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!