CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăPrincipalii acționari ai Euroligii au participat la o ședință în cursul zilei de joi, 24 aprilie. La ședintă s-a discutat despre drepturile salariale pe perioada pandemiei de COVID-19 și despre finalizarea pe teren a sezonului 2019/2020.
În ceea ce privește o eventuală reluare a competiției, Boardul a prezentat un calendar ce cuprinde cele mai importante date. Acest calendar ia în calcul toate aspectele, astfel, include și o perioadă de carantină:
Campioana celor două competiții va fi decisă în urma unui turneu de tipul Final 8 desfășurat într-o singură locație, șansele ca turneele să se desfășoare cu spectatori sunt extrem de mici.
În ceea ce privește drepturile salariale ale jucătorilor pe perioada pandemiei de COVID-19, oficialii Euroligii și ELPA (sindicatul jucătorilor) au ajuns la un acord. Întelegerea între cele două părți ia în considerare două situații și anume:
*foto: euroleague.net
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!