CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
31 octombrie este o zi în care baschetul european își amintește de Alphonso Ford. Unul dintre cei mai periculoși jucători cu mingea în mână în toată istoria NCAA și a Euroligii masculine, s-a născut în această dată, în urmă cu 42 de ani. În memoria acestui baschetbalist se acordă, la încheierea fiecărui sezon, trofeul de cel mai bun marcator la nivelul Euroligii masculine.
Alphonso Gene Ford s-a născut pe 31 octombrie 1971, în Greenwood, statul american Mississippi. El a jucat baschet la nivel de liceu în localitatea natală, iar apoi la nivel universitar pentru Mississippi Valley State. El a fost cel mai bun marcator al debutanților în liga universitară în stagiunea 1989/90 cu o medie de 29.9 puncte pe meci. Practic Ford a fost al doilea marcator al sezonului în urma lui Bo Kimble.
La încheierea aventurii în NCAA, Alphonso Ford a devenit primul jucător din istoria competiției cu medii de peste 25 puncte pe meci în patru sezoane diferite. A terminat cu un total de 3165 puncte marcate și se situează pe locul al 4-lea pe lista celor mai buni marcator din istoria ligii universitare, fiind devansat de Pete Maravich, Freeman Williams și Lionel Simmons.
A fost ales în NBA Draft 1993 de către Philadelphia 76ers cu opțiunea numărul 32. În NBA a jucat cinci meciuri pentru această echipă, respectiv șase pentru Seattle SuperSonics. Ford a evoluat pentru Tri City Chinook în CBA, unde a demonstrat că și-a păstrat calitatea de a puncta.
În 1995 acceptă să vină în Europa, acolo unde și-a construit o carieră de excepție până în ziua în care s-a stins. Ford a jucat pentru Grupo AGB Huesca (Spania), Papagou, Sporting Atena, Peristeri și Olympiacos Pireu (Grecia), Montepaschi Siena și Scavolini Pesaro (Italia).
Ford a jucat la nivel de Euroligă, fiind cel mai bun marcator al competiției în epoca modernă a baschetului. El a avut 26.0 puncte în 2001, respectiv 24.8 puncte în 2002. De asemenea, a fost de patru ori cel mai bun marcator al ligii elene. A intrat în istorie ca fiind unul dintre cei mai temuți jucători pe faza ofensivă în toată istoria sportului cu mingea la coș din Europa.
Alphonso Ford a fost un competitor de excepție și care nu s-a lăsat doborât de nimeni și nimic. Deși a fost diagonsticat ca suferind de leucemie și aflat într-o stare avansată a bolii, americanul a continuat să joace, fiind legitimat la Scavolini Pesaro, alături de care a ocupat locul al 4-lea în prima ligă. O performanță ce a permis echipei din Pesaro să joace în ediția 2004/05 a Euroligii masculine. Din păcate Alphonso nu a mai fost printre noi pentru a se lupta cu cei mai buni apărători din Europa. În ultimul sezon, în pofida bolii, Ford a avut o medie impresionantă de 22.2 puncte/meci.
S-a stins din viață pe 4 septembrie 2004, la vârsta de doar 32 ani.
Euroleague Basketball a anunțat imediat după decesul lui Ford că va numi trofeul acordat celui mai bun marcator al competiției în onoarea sa. În sezonul 2004/05, primul trofeu Alphonso Ford a fost adjudecat de către Charles Smith, nimeni altul decât jucătorul adus de Pesaro să-l înlocuiască pe regretatul Alphonso Ford.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!