CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăDuminică, 4 octombrie, UCAM Murcia a avut un nou meci în liga Spaniei, de data aceasta împotriva Baskoniei, formația care a cucerit titlul în stagiunea 2019-2020. Trupa la care evoluează Emi Cățe a jucat foarte bine și a câștigat la o diferență de opt puncte, scor 75-83.
În etapa precedentă, UCAM Murcia suferise o înfrângere greu de digerat în fața lui Tenerife. Jucătorii pregătiți de Sito Alonso s-au aflat la conducere în cea mai mare parte a întâlnirii, însă adversarii au revenit impresionant pe final și s-au impus cu 84 la 82.
Prin urmare, jucătorii echipei din sudul Spaniei și-au dorit foarte mult să demonstreze că duelul cu Tenerife a fost doar un accident. UCAM Murcia a început foarte bine confruntarea cu Baskonia și conducea cu 21 la 15 după primul sfert.
În următoarele trei secvențe, Cățe & Co. s-au menținut în frunte și nu le-au permis oponenților să revină la conducere. Înaintea actului decisiv, Murcia avea un avantaj de șase puncte, 59-53, care le-a dat încredere că pot să se impună în fața uneia dintre cele mai bune grupări din Spania.
După cinci minute lipsite de reușite ofensive, oaspeții și-au intrat în ritm, s-au apărat excelent și au obținut un succes foarte important pe terenul Baskoniei: 83-75.
Emanuel Cățe a jucat 17 minute, timp în care a adunat 9 puncte (4/4 din interiorul semicercului), 2 recuperări și 2 pase decisive. Internaționalul român a fost al treilea cel mai bun marcator al echipei sale și a avut al treilea indice de eficiență (+11).
Din lotul Murciei s-au mai remarcat David DiLeo (22 de puncte) și Conner Frankamp (17 puncte). De partea cealaltă, principalii marcatori ai Baskoniei au fost Alec Peters (15 puncte), Achille Polonara (12 puncte) și Pierre Henry (10 puncte).
În urma acestui rezultat, UCAM Murcia ajunge la un bilanț de două victorii și două înfrângeri în sezonul 2020-2021 al Ligii ACB
*foto: UCAM Murcia – Twitter
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!