CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăCleveland Cavaliers a pordus, poate, cea mai mare surpriză în actuala ediţie a ligii profesioniste nord-americane de baschet masculin, reuşind să depăşească campioana en-titre, Los Angeles Lakers, scor 104-99. Meciul s-a disputat miercuri (16.02), la Quicken Loans Arena din statul Ohio.Californienii veneau după două înfrângeri, suferite pe mâna echipelor Orlando Magic respectiv Charlotte Bobcats, ambele în deplasare. Totuşi, amintirea meciului direct contra lui Cleveland, disputat în Los Angeles pe parcursul acestui sezon, încheiat la o diferenţă de 55 puncte în favoarea campionilor, care au stabilit un record al clubului în ceea ce priveşte cel mai mic număr de puncte încasate într-un meci cu acea ocazie, respectiv situaţia deplorabilă a cavalerilor, care au intrat în istoria sportului profesionist american cu cea mai lungă serie de înfrângeri consecutive (26), păreau să fie suficiente argumente pentru a aduce victoria echipei la care evoluează tandemul Kobe Bryant - Pau Gasol.
Fundaşul Ramon Sessions a izbutit 32 puncte şi 8 pase devisive, fiind secondat de Antawn Jamison - 19 puncte, 10 recuperări; Anthony Parker - 18 puncte, 9 pase decisive; respectiv JJ Hickson - 13 puncte, 15 recuperări pentru Cavs.
Pau Gasol a avut o seară solidă, cu 30 puncte, 20 recuperări şi 3 pase decisive, iar Derek Fisher a adăugat 19 puncte pentru Lakers. Kobe Bryant a avut 17 puncte (8/24 din acţiune, 1/6 la trei puncte), 12 recuperări şi 7 posesii pierdute.
În urma acestui rezultat, Cleveland Cavaliers bifează a 10-a victorie stagională, dintr-un total de 56 meciuri disputate şi ocupă în continuare ultimul loc în Conferinţa Est. De cealaltă parte, Los Angeles Lakers intră în pauza pricinuită de All Star Game cu un bilanţ de 38 victorii şi 19 înfrângeri, aflându-se pe locul 3 în Vest.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!