CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmă
Emanuel Caţe, tânărul baschetbalist originar din Bucureşti, care activează la clubul Real Madrid, a avut un sezon 2014-2015 de excepţie, atât din punct de vedere individual, cât şi din punct de vedere al echipei.
Lotul U18 al Real Madrid a câştigat pentru a doua oară la rând campionatul naţional la această categorie de vârstă, respectiv Euroliga destinată echipelor de juniori. Madrilenii cu românul nostru printre piesele de bază au câştigat toate cele 43 de meciuri pe care le-au bifat de-a lungul sezonului.
La Final Four-ul Euroligii de la Madrid, Caţe a fost selectat în "cinciul ideal" al competiţiei, având medii de 8.5 puncte, 7.8 recuperări şi 2.3 capace.
Cei de la BasketCantera.TV au realizat un mix cu evoluţiile sportivului nostru pe parcursul sezonului în campionatul naţional U18, sezonul regulat al Euroligii, respectiv Final Four-ul Euroligii.
În urma unui sezon foarte bun, Real Madrid i-a propus lui Emanuel Caţe să rămână la echipa din capitala Spaniei, subiect despre care puteţi citi mai multe AICI.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!