Stiri

Vince Carter s-ar putea să se fi aflat la ultimul meci din carieră

Sezonul NBA s-a suspendat pe o perioadă nedefinită după ce s-a aflat că Rudy Gobert, cel mai bun apărător al sezonului 2018-2019, a fost depistat pozitiv cu infecție de Covid-19, ceea ce înseamnă că meciul de miercuri noapte s-ar putea să fi fost ultima partidă ca jucător profesionist pentru legendarul baschetbalist în vârstă de 43 de ani, Vince Carter. 

Veteranul cu 22 de sezoane la activ în liga profesionistă nord-americană de baschet a profitat de cele 13 minute petrecute pe teren și a inscris 5 puncte, 3 dintre ele au venit în ultimele secunde ale partidei când a fost introdus special în cazul în care aceasta va fi ultima sa partidă. 

Legendarul jucător s-a arătat vizibil emoționat la conferința de presă de după partidă, nu atât de finalul propriu-zis al carierei, cât de modul foarte brusc în care aceasta se va încheia:

E extrem de ciudat...Nu pot încă să procesez ceea ce se întâmplă...Stau și mă gândesc...s-a terminat, asta e...așa s-a terminat. Probabil voi reflecta în noaptea asta, Doamne...e atât de ciudat. 

Dacă s-a terminat astăzi, cele 16 meciuri rămase vor fi discutate, vor fi ceva ce îmi voi aminti toată viața. 

Orice ar fi, măcar am înscris un ultim coș, o să fie mereu o amintire frumoasă, dar totuși ciudată. 

Reamintim că în acest sezon Vince Carter a devenit primul jucător din istoria NBA care a jucat în patru decade diferite.

*foto: nba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate