Stiri

Anthony Davis și New Orleans Pelicans au oprit seria celor de la Atlanta Hawks

Eduard Popa

Eduard Popa
03.02.2015

Anthony Davis

Anthony Davis, văzut de mulți ca pretendent la titlul de MVP al NBA, a pus umărul decisiv la victoria echipei sale, New Orleans Pelicans, împotriva celor de la Atlanta Hawks, scor 115-100. Până la această partidă cei de la Hawks se aflau la cea de-a 19-a victorie consecutivă, record al francizei și în continuare se află în vârful clasamentului Conferinței de Est. 

A fost o partidă dominată de la un cap la altul de New Orleans, conducând la pauză cu 13 puncte. Aceștia au avut o defensivă sufocantă împotriva celei mai bune echipe din ligă în ceea ce privește aruncările din spatele liniei de 3 puncte. Atlanta a reușit numai 7 din 22 de la 3 puncte, 2 din 14 în prima repriză. Liderii Estului se apropiaseră la un moment dat în sfertul 3 la 7 puncte, dar Pelicans au reușit să păstreze distanța și să câștige liniștit 115-100. 

Performanța a la Hawks pentru New Orleans Pelicans

Anthony Davis a fost din nou cel mai impresionant jucător de pe parchet, cu 29 de puncte, 13 recuperări, din care 8 ofensive și 3 pase decisive. Însă acesta a primit și un ajutor consistent de la coechipierii săi. Tyreke Evans a contribuit cu un double-double (15 pct, 12 pase decisive), Eric Gordon a adus 20 de pct și 7 pase decisive, Ryan Anderson 15 pct iar Omer Asik a ratat de puțin un double-double, cu 9 pct și 17 recuperări. 

Pentru Atlanta Jeff Teague a avut 21 de pct și 7 pase decisive, iar Paul Millsap 15 pct. Al treilea All-Star al echipei, Al Horford, nu a avut un meci tocmai reușit, contribuit cu numai 8 pct, dar având și 9 recuperări și 4 pase decisive. 

În ciuda acestei înfrângeri care a pus capăt celei de-a cincea cea mai lungă serie de victorii consecutive din istoria NBA (19), Atlanta Hawks (40-9) se află în continuare pe primul loc în Conferința de Est cu un avans liniștitor față de urmăritoarele Toronto Raptors (33-16), Washington Wizards (31-18), Chicago Bulls (31-19) și Cleveland Cavaliers (30-20).

A fost cea de-a șasea victorie în ultimele șapte partide pentru Pelicans, care cu un palmares de 26 de victorii și 22 de înfrângeri este foarte aproape de Phoenix Suns (28-22) pentru ultimul loc de playoff în foarte competitiva Conferință de Vest.

Triple-double pentru Russell Westbrook

În această bătălie își anunță în continuare prezența și Oklahoma City Thunder, care cu un record de 24-24 încă mai speră la playoff. Tot aseară OKC a reușit să câștige pe teren propriu partida cu Orlando Magic, scor 104-97, în ciuda faptului că MVP-ul sezonului 2013-2014, Kevin Durant, a lipsit din nou de pe parchet. Cu toate acestea Russell Westbrook a reușit să compenseze pe deplin absența lui Durant, cu un triple-double de senzație (25 de pct, 14 pase decisive, 11 recuperări + 4 intercepții). A fost cel de-al 27-lea meci pe care l-a lipsit Durant în acest sezon, plin de accidentări pentru finaliștii de anul trecut ai Vestului. 

*sursa foto bleacherreport.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate