Stiri

Billy Donovan și Oklahoma City Thunder au încheiat colaborarea

Billy Donovan nu mai este antrenorul celor de la Oklahoma City Thunder. Gruparea din Oklahoma nu i-a prelungit contractul tehnicianului, care a expirat la finele sezonului 2019/2020.

Donovan a fost antrenorul lui OKC în ultimele cinci sezoane. El strâns fix 400 de meciuri în sezonul regulat pe banca lui Thunder și a avut un bilanț de 243 de victorii și 173 de înfrângeri. În fiecare sezon Billy Donovan a ghidat-o pe Oklahoma City Thunder spre playoff.

În sezonul 2019/2020 Oklahoma City Thunder, cu Billy Donovan la timonă, a fost eliminată în prima rundă a playoff-ului de Houston Rockets, cu scorul de 4-3 la general.

În vârstă de 55 de ani, Donovan a antrenat în NBA doar pe OKC. Din 1989 și până în 2015 a activat în NCAA la Kentucky (asistent), Marshall și Florida. Cu ultima echipa aminitită a câștigat două titluri universitare în 2006 și 2007.

Billy Donovan ar putea să-și găsească rapid angajament deoarece echipe precum Indiana Pacers, Chicago Bulls, New Orleans Pelicans și Philadelphia 76ers nu au în acest moment antrenor.

foto: oklahoman.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate