CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăBoston Celtics reușește în continuare să se mențină cu șanse reale pentru playoff după victoria în deplasare pe parchetul celor de la Toronto Raptors, scor 117-116, după o repriză de prelungiri.
La capătul a 48 de minute foarte echilibrate, în care ambele echipe au condus pe parcursul meciului la o diferența de mai mult de 10 puncte, Toronto a reușit un al patrulea sfert excelent, pe care l-au câștigat cu 34-23 și au împins meciul în prelungiri. În cele cinci minute suplimentare partida s-a păstrat la fel de spectaculoasă și echilibrată. Cu 4 secunde rămase din joc, la scorul de 115-113 pentru Boston, Lou Williams avea să aducă Toronto în avantaj cu o aruncare foarte dificilă de la 3 pct.
La scorul de 116-115, Boston a cerut time-out cu 2,6 secunde rămase, iar schema a fost desenată pentru ca Isaiah Thomas să pătrundă și să aducă victoria. Thomas însă a ratat fiind incomodat de un adversar, dar Marcus Smart, debutantul celor de la Celtics, s-a aflat în poziția perfectă și a înscris pe o recuperare ofensivă, exact înainte de expirarea timpului. Scor final 117-116, iar Boston Celtics obține cea de-a 35-a victorie.
Cel mai bun marcator al partidei a fost DeMar DeRozan de la Toronto Raptors, cu 38 de pct. Louis Williams a avut la rândul său 27 de pct, Tyler Hansbrough a reușit 18 pct cu 8 recuperări, iar Jonas Valanciunas a reușit un double-double: 12 pct și 14 recuperări. Pentru Boston Celtics s-au remarcat Thomas, cu 25 de pct, Tyler Zeller, cu 20 de pct și 9 recuperări, Evan Turner a reușit încă un double-double, cu 18 pct și 10 pase decisive, Kelly Olynik a înscris 16 pct iar eroul celor de la Boston, Marcus Smart, a avut 15 pct.
Această victorie a fost cu atât mai importantă cu cât le-a permis celor de la Boston să urce peste Miami Heat în clasamentul Conferinței de Est, ocupând în acest moment locul 8, cu un palmares de 35-42. De altfel, Miami a pierdut aseară pe final de meci cu Detroit Pistons (99-98) și a picat în afara playoff-ului, cu 34 de victorii și 42 de meciuri.
Nici Brooklyn Nets, locul 7 în Conferința de Est, nu este prea sigură de prezența lor în playoff, după ce a pierdut aseară 131-99 la Atlanta Hawks și au un record de 35-41. Șanse mari la playoff mai păstrează Charlotte Bobcats și Indiana Pacers, care se află la o distanță mică de Boston, cu un palmares de 33-43.
Astfel, în ciuda valorii mai scăzute a Conferinței de Est, aceasta păstrează un dramatism mai ridicat în aceste ultime zile a sezonului regulat, cu 5 echipe luptându-se pentru ultimele două locuri de playoff.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!