CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăDamian Lillard a suferit o nouă accidentare.
După ce în meciul 2 al seriei cu Los Angeles Lakers și-a dislocat un deget de la mână stângă, conducătorul de joc al celor de la Portland a fost obligat să părăsească terenul și în partida din noaptea precedentă, pierdută la scor de echipa sa.
De data aceasta, Dame a suferit o leziune la genunchiul drept în momentul în care a aterizat după o aruncare.
Superstarul a fost deja supus unui RMN, însă rezultatele acestuia sunt neconcludente, astfel, investigațiile medicale vor fi reluate în cursul după-amiezii de astăzi.
Astfel, vom reveni cu informații, însă, din păcate, există șanse ca MVP-ul meciurilor din bulă să nu mai poată juca în acest sezon, în condițiile în care Los Angeles Lakers pornește ca favorită clară în meciul 5 al seriei, după o prestație extrem de convingătoare în partida din noaptea precedentă.
*foto: nba.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!