Stiri

Luka vs. LeBron, capul de afiș al celei de-a doua zile de NBA

Miercuri, 22 iulie, după mai bine de patru luni de la suspendarea NBA, Walt Disney World Resort a găzduit patru dueluri între echipele din liga nord-americană de baschet. Astăzi, perioada de pregătire continuă cu încă patru meciuri.

Cel mai așteptat dintre ele este, cu siguranță, Los Angeles Lakers vs. Dallas Mavericks. Confruntarea aceasta va pune față în față două dintre forțele conferinței de Vest, conduse de liderii lor: LeBron James și Luka Doncic.

În ultimul deceniu, superstarul lui Lakers a fost cel mai important jucător din NBA, reușind să ajungă în opt finale consecutive și să câștige trei titluri de campion. La vârsta de 35 de ani, James continuă să joace la un nivel excelent, nefiind încă pregătit să își cedeze locul următoarei generații.

De partea cealaltă, Luka Doncic, aflat în al doilea sezon peste Ocean, a demonstrat că își merită porecla de Wonder Boy și, împreună cu Kristaps Porzingis, formează un tandem extrem de periculos. Prin urmare, ne așteptăm la un joc pe cinste între californieni și texani.

Seara aceasta marchează și debutul lui Giannis Antetokounmpo, MVP-ul ligii, în „bula” din Orlando. Milwaukee Bucks o întâlnește pe San Antonio Spurs, una dintre cele mai de succes organizații din ultimii 25 de ani.

Chiar dacă aceste meciuri nu contează nici pentru clasament, nici în lupta pentru principalele premii individuale, putem fi siguri că Antetokounmpo va încerca să confirme prestațiile extraordinare pe care le-a avut în acest sezon și să dovedească din nou că merită să fie MVP și în acest an.

O altă încleștare interesantă se va da între Utah Jazz și Phoenix Suns. În ultimele ediții, Jazz a arătat că poate să joace foarte disciplinat și, datorită relațiilor dintre jucători, a ajuns până în semifinalele conferinței de Vest.

De această dată, situația este mai complicată – nu putem să uităm că Adam Silver a luat decizia suspendării campionatului după ce Rudy Gobert a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Atitudinea copilăroasă a baschetbalistului francez nu a fost apreciată de coechipierii săi și, în special, de Donovan Mitchell.

De această fisură ar putea să profite tinerii jucători ai lui Phoenix Suns, conduși de un fost component al trupei din Salt Lake City: Ricky Rubio. Formația din Arizona nu mai are nimic de pierdut, nu joacă sub presiune, astfel că ar putea să facă o surpriză de proporție în Orlando.

Într-un final, ultimul joc al serii este Indiana Pacers vs. Portland Trail Blazers. Echipa pregătită de Terry Stots are multe de demonstrat după ce, în timpul sezonului regulat, nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor setate în cursul stagiunii trecute, când a avansat până în finala conferinței de Vest.

În schimb, Indiana Pacers este deja calificată în playoff-ul NBA, prin urmare ar putea să folosească această perioadă pentru a testa mai multe scheme și rotații în vedere unui parcurs cât mai lung în postsezon.

Mai jos, puteți să consultați programul partidelor din această seară (23.07).

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro) on

*foto: Marcio Jose Sanchez/AP Photo, goal.com, Getty Images

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate