Stiri

NBA: Bobby Portis și-a cerut scuze public că l-a bătut pe Nikola Mirotic

Eduard Popa

Eduard Popa
23.10.2017

bobby portis nikola mirotic

Bobby Portis a ieșit pentru prima dată în presă după conflictul pe care l-a avut săptămâna trecută cu Nikola Mirotic la antrenamentul celor de la Chicago Bulls. Portis și-a cerut iertare în fața lui Mirotic, francizei Bulls și suporterilor NBA de pretutindeni.

„Am greșit pentru ceea ce am făcut. Vreau să cer iertare public lui Niko. Simt că mi-am dezamăgit fanii, organizația Bulls și, cel mai important, coechipierii. Nu acesta este Bobby Portis”, a spus americanul, potrivit ESPN.

Bobby Portis l-a lovit pe Nikola Mirotic după ce cei doi au ajuns să se certe la sfârșitul antrenamentului lui Bulls. Mirotic a căzut lat, a suferit o contuzie și mai multe fracturi la nivelul feței. Pivotul susține că a încercat să dea de coechipierul său la telefon:

„I-am dat un sms lui Niko, l-am sunat, dar nu mi-a răspuns. Nu sunt îngrijorat de un eventual proces. Acum încerc să îmi cer iertare public către Niko și coechipierii mei și să arăt că sunt foarte sincer față de toată situația aceasta. Pe viitor, vreau să mă asigur că eu și Niko suntem ok și că putem fi coechipieri în continuare. Și sunt sigur că putem fi. Trebuie doar să reparăm această relație. (…) Nu am vrut să îl rănesc pe Niko. Sunt doar foarte competititv și lucrurile au luat o turnură neașteptată.”

În urma altercației dintre cei doi, Mirotic a suferit mai multe fracturi la nivelul feței și o contuzie și va fi indisponibil între 4 și 6 săptămâni. De partea cealaltă, Portis a fost suspendat de către Bulls opt meciuri.

*foto: CBS Sports

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate