CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăDupă două partide ratate din cauza unei accidentări, Luka Doncic a revenit în rotația lui Dallas Mavericks, jucând în confruntarea cu LA Clippers. Chiar dacă superstarul sloven a avut o prestație foarte bună, echipa sa nu a reușit să se impună și a încasat cea de-a 5-a înfrângere consecutivă.
Aflată în mijlocul unui proces de întinerire, Dallas Mavericks nu a reușit să fie prea constantă în acest sezon, drept urmare, se află pe locul al 13-lea în conferința de Vest. Cu toate acestea, viitorul nu sună rău pentru trupa antrenată de Rick Carlisle, având în vedere că aceasta l-a transferat chiar înaintea încheierii perioadei de transferuri pe Kristaps Porzingis. Acesta însă revine după o accidentare și cel mai probabil va evolua doar din sezonul următor, prin urmare, anul acesta va fi dedicat predării ștafetei de la Dirk Nowitzki la Luka Doncic.
În acest context, texanii s-au deplasat în celebra Staples Center pentru un duel cu LA Clippers. Formația gazdă s-a aflat la conducere pentru cea mai mare parte a jocului, reușind să își țină în șah adversara. Cu toate acestea, Dallas Mavericks a avut câteva momente mai bune în care a reușit să se apropie și chiar să treacă la conducere, însă niciodată nu s-a distanțat la mai mult de 5 puncte. În cele din urmă, californienii au preluat din nou inițiativa și nu le-au mai permis adversarilor să revină. Așadar, Los Angeles Clippers s-a impus cu 121-112.
Cel mai bun jucător al gazdelor a fost Montrezl Harrell, ce a terminat cu 32 de puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, urmat de Lou Williams (21 de puncte, 10 pase decisive, 3 recuperări, 3 intercepții) și de Danilo Gallinari (20 de puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive). De partea cealaltă, Luka Doncic a reușit cel de-al 4-lea triple-double personal din acest sezon după ce a contabilizat 28 de puncte, 10 recuperări și 10 pase decisive. De asemenea, din lotul lui Carlisle s-au mai remarcat Dwight Powell (24 de puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive) și Tim Hardaway Jr. (20 de puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive).
Dincolo de statistici, unul din cele mai frumoase momente ale serii a avut loc cu doar câteva secunde înainte de finalul meciului. Scorul era deja stabilit, câștigătoarea era cunoscută și cu toate acestea Doc Rivers, antrenorul lui LA Clippers a decis să ceară un time-out ce a surprins pe toată lumea. În timp ce oamenii prezenți în arena americană se uitau nedumeriți la ce va urma, Rivers a luat microfonul și a cerut ca toți suporterii să îl aplaude pe Dirk Nowitzki, fiind foarte probabil ca acesta să se retragă la finalul sezonului. Fanii din Los Angeles s-au ridicat imediat în picioare și timp de mai mult de un minut l-au aplaudat pe MVP-ul finalei din 2011, considerat de mulți drept cel mai bun jucător european din istorie. Nowitzki, vizibil emoționat, nu a putut să se miște deloc, primind felicitările coechipierilor săi dar și pe cele ale adversarilor.
Cel de-al doilea moment emoționant al serii a avut loc după încheierea jocului, când Luka Doncic i-a oferit perechea sa de bascheți unui băiat care, cel mai probabil, suferă de o boală foarte gravă. Acest gest a fost foarte apreciat atât de acel copil cât și de cei care îl însoțeau, demonstrând încă o dată cât de frumos poate fi acest sport. De asemenea, cele două momente ne arată că aspectele cu adevărat importante nu se leagă de scorul final ci de alte lucruri mult mai profunde.
.@luka7doncic gifts this young fan with his game-worn shoes. Bigger than basketball. 🙏
— B/R Kicks (@brkicks) February 26, 2019
📹 @NBAKicks pic.twitter.com/InRVgt6stj
*foto: Twitter - Dallas Mavericks
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!