CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăVineri noaptea, Chesapeake Energy Arena a găzduit duelul dintre Oklahoma City Thunder și Utah Jazz. Cele două formații, care s-au întâlnit în primul tur al playoff-ului din sezonului precedent, au oferit o partidă foarte spectaculoasă, încheiată cu victoria gazdelor, scor 148-147.
Primele minute ale jocului au fost echilibrate, însă apoi, oaspeții au preluat controlul și au reușit să domină pentru o perioadă de 7-8 minute. Cu toate acestea, după primul sfert, Thunder conducea cu 35-34. Meciul a continuat într-un ritm foarte alert, aspect care s-a dovedit a fi benefic pentru tabăra condusă de Billy Donovan. Westbrook și George au arătat o formă ofensivă excelent și astfel, Oklahoma City Thunder intra la vestiare cu un avantaj de 9 puncte, 66-57.
În sfertul al treilea, oaspeții au turat motoarele, iar diferența dintre cele două combatante a început să scadă imediat. Conduși de Mitchell, cei de la Utah Jazz au reintrat în joc cu un parțial de 38-27 în penultimul act al timpului regulamentar. Având astfel un moral mult mai ridicat, baschetbaliștii antrenați de Quin Snyder s-au aflat la conducere pe întreaga durată a sfertului patru, fiind urmăriți în permanență de adversari.
Cu 90 de secunde rămase din timpul regulamentar, scorul era 124-121 pentru Utah Jazz. Paul George, unul din candidații pentru titlul de MVP, a marcat însă o triplă prin care a restabilit egalitatea. După câte o fază ratată de fiecare echipă, Donovan Mitchell și-a readus echipa în avantaj cu un layup dar Russell Westbrook a răspuns imediat cu două libere transformate. În continuare, Ricky Rubio a reușit un coș de la distanță foarte important, însă oaspeții nu au făcut o fază defensivă foarte bună și au îngăduit un coș cu fault. La ultimele două atacuri, Mitchell și Westbrook nu au mai înscris și astfel, la finalul timpului regulamentar, scorul era 129-129.
Oaspeții au început excelent prima repriză de prelungiri, reușind să se distanțeze la patru puncte foarte rapid. De asemenea, Russell Westbrook a acumulat cea de-a 6-a greșeală personală și a fost eliminat din joc. În ciuda acestor aspecte, jucătorii Oklahomei au continuat să spere în victorie și au revenit pe tabelă. După o triplă înscrisă de Nader, Gobert a restabilit egalitatea, iar tabela arăta 139-139. În ultimele 30 de secunde, cele două echipe au ratat fiecare câte două oportunități și astfel s-a intrat în a doua repriză de prelungiri.
Ultimele 5 minute au fost din nou foarte echilibrat, iar cu 70 de secunde rămase, scorul era 146-145 pentru Oklahoma City Thunder. Rudy Gobert și-a readus echipa în avantaj, prin intermediul a două aruncări de la linia de pedeapsă și apoi au urmat câteva faze fără coș marcat. În cele din urmă, cu 10 secunde rămase, Paul George a făcut o recuperare defensivă și a aruncat în ultima secundă din fața lui Gobert, reușind să înscrie coșul victoriei. La celălalt panou, Kyle Korver a fost aproape de a le strica sărbătoarea gazdelor, însă aruncarea sa a ratat cu puțin ținta. Astfel, Oklahoma City Thunder a câștigat acest duel spectaculos cu scorul de 148-147.
Duetul Paul George-Russell Westbrook a realizat o seară ofensivă de excepție, cei doi marcând împreună 88 de puncte. Paul George a terminat meciul cu 45 de puncte, 9 recuperări și 7 pase decisive, în timp ce Russell Westbrook a avut 43 de puncte, 15 recuperări și 8 pase decisive. De partea cealaltă, principalii remarcați au fost: Donovan Mitchell (38 de puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive), Rudy Gobert (26 de puncte, 16 recuperări) și Derrick Favors (24 de puncte și 11 recuperări).
În urma acestui joc, cu un bilanț de 38 de victorii și 20 de înfrângeri, Oklahoma City Thunder se menține pe a treia poziție în conferința de Vest, în timp ce Utah Jazz, cu 32 de victorii și 26 de înfrângeri, se află pe locul al 6-lea în cadrul aceleiași conferințe.
*foto: Zach Beeker/Getty Images
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!