Stiri

Triple-double pentru Blake Griffin în victoria lui LA Clippers pe terenul lui Houston Rockets

Eduard Popa

Eduard Popa
05.05.2015

blake griffin

Aflați fără Chris Paul, accidentat la finalul duelului epic cu San Antonio Spurs în care conducătorul de joc a înscris lovitura decisivă în jocul 7, cei de la Los Angeles Clippers păreau să aibă șansa a doua în primul meci al duelului cu Houston Rockets din semifinalele playoff-ului NBA. Însă elevii lui Doc Rivers au răsturnat calculele hârtiei pentru o victorie de răsunet în Toyota Center din Houston, scor 117-101. 

A doua repriză a reprezentat un galop de sănătate pentru Clippers, care au remontat diferența de la pauză de 4 puncte și au câștigat ultimele două sferturi la 10 puncte fiecare: 37-27, 34-24. Acest lucru a fost posibil datorită unui procentaj fenomenal de la 3 pct în a doua repriză (11/16) dar și a lui Blake Griffin. Recunoscut în mod special pentru dunkurile sale spectaculoase, Griffin a demonstrat și în acest meci progresul pe care l-a înregistrat în acest sezon, reușind să arate o varietate de aptitudini ofensive materializate și în linia lui statistică: 26 de pct (9/19 din acțiune, 8/10 libere), 14 recuperări și 13 pase decisive. Griffin reușește astfel cel de-al treilea triple double din acest playoff, după cele din meciurile 2 și 7 cu San Antonio Spurs. 

Un meci foarte bun au făcut pentru Clippers și Jamaal Crawford, cu 21 de pct, 5 recuperări și 4 pase decisive, Matt Barnes cu 20 de pct, 5 recuperări și 4 intercepții, JJ Redick și Austin Rivers cu câte 17 pct fiecare. De asemenea, partenerul de sub panou al lui Griffin, DeAndre Jordan, a avut la rândul său un meci complet, după un duel fascinant al celor mai atletici pivoți din NBA cu Dwight Howard. DeAndre a acoperit toată linia statistică, obținând 10 pct, 14 recuperări, 5 pase decisive, 4 capace și două intercepții. 

De partea cealaltă cei doi All-Star, Dwight Howard (22 de pct, 10 recuperări, 5 capace) și James Harden (20 de pct, 12 pase decisive, 4 intercepții) au reușit fiecare câte un double-double. Ajutor a venit din partea lui Trevor Ariza, cu 17 pct, Pablo Prigioni cu 11, Jason Terry cu 10 și Josh Smith cu 9 pct. Din păcate însă Houston Rockets a avut nu mai puțin de 23 de mingi pierdute, 9 dintre acestea aparținând lui James Harden, motorului ofensivei texanilor. 

Astfel Los Angeles Clippers reușește să demonteze avantajul terenului propriu al celor de la Houston. Mai mult, această victorie îi permite lui Doc Rivers să îl menajeze încă un meci pe Chris Paul, a cărui accidentare la coapsă din meciul 7 al duelului cu San Antonio Spurs pare destul de serioasă. De partea cealaltă Kevin McHale trebuie să se asigure că echipa sa nu va mai pierde atât de multe mingi pe atac și că va reuși să taie din elanul adversarilor când aceștia încep să producă parțiale de genul celui de la începutul sfertului 4, un 12-0 care a adus în cele din urmă victoria echipei din Los Angeles.

Semifinalele din NBA se desfășoară pe sistemul „cel mai bun din 7 jocuri”. Câștigătorul duelului dintre Los Angeles Clippers și Houston Rockets va întâlni în finala Conferinței de Vest câștigătorul dintre Golden State Warriors și Memphis Grizzlies. În cealaltă semifinala Golden State Warriors conduce cu 1-0. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate