Stiri

Va reuși Dallas Mavericks surpriza împotriva celor de la LA Clippers?

În 11 martie, când conducerea NBA a luat decizia de a suspenda sezonul 2019-2020, playoff-ul ligii nord-americane părea imposibil de organizat. Totuși, Adam Silver nu a încetat să caute soluții pentru a încheia campionatul pe teren, iar perseverența sa a dat roade.

Deja au trecut opt zile de la începutul postsezonului și acesta nu a dezamăgit. Una dintre cele mai spectaculoase bătălii se dă între Los Angeles Clippers și Dallas Mavericks. În prezent, scorul este 2-2, iar seria este departe de a fi gata.

Să facem o recapitulare a primelor patru meciuri. În partida inaugurală, cele două tabere au oferit un joc echilibrat, însă eliminarea lui Kristaps Porzingis a fost decisivă. Texanii au părut pierduți fără unul dintre cei doi lideri ai săi, în timp ce californienii au profitat de absența letonului. Prin urmare, LA Clippers s-a impus cu 118 la 110.

Două zile mai târziu, a avut loc cea de-a doua întâlnire dintre Mavericks și Clippers. Patrick Beverley nu a evoluat în această confruntare, acest lucru fiind vizibil în defensiva elevilor lui Doc Rivers. Luka Doncic a acumulat foarte rapid cinci greșeli personale, astfel că Rick Carlisle a fost nevoit să își țină cel mai bun jucător pe bancă. Totuși, baschetbaliștii lui Mavs, conduși de Porzingis, s-au ridicat la nivelul unui meci de playoff și și-au ținut în șah adversara. Pe final, când Doncic a revenit pe teren, victoria fusese deja adjudecată de către coechipierii săi: 127-114.

În meciul al treilea, Doncic s-a accidentat la gleznă și nu a mai putut continua. Leonard & Co. au evoluat mult mai bine și jucătorii lui Dallas nu au mai repetat performanța din partida precedentă. Prin urmare, LA Clippers a câștigat la o diferență de opt puncte, 130-122, și a reluat conducerea în prima rundă a playoff-ului.

Chiar dacă primele trei dispute au fost foarte interesante, niciuna nu s-a ridicat la nivelul confruntării cu numărul 4. Cu puțin timp înainte de începerea meciului, oficialii lui Mavericks au anunțat că Doncic va juca în ciuda accidentării la gleznă, însă Porzingis va fi nevoit să stea pe tușă din pricina unor dureri. De partea cealaltă, Beverley a absentat în al treilea joc consecutiv.

În prima repriză, favoriții la titlu au jucat excelent și și-au construit un avantaj de 21 de puncte. Alb-albaștrii nu au renunțat însă la luptă și au recuperat treptat tot deficitul de puncte. În sfertul al treilea, sportivii lui Carlisle au trecut la conducere și din acel moment situația a devenit din ce în ce mai interesantă. La finalul timpului regulamentar, scorul era egal astfel că s-a ajuns în prelungiri. Cu mai puțin de 30 de secunde rămase, LA Clippers a preluat conducerea, însă Doncic a marcat un coș de trei puncte în ultima secundă, prin care a adus victoria echipei sale: 135-133.

Având în minte desfășurarea primelor patru dueluri, voi încerca să prezic ceea ce se va întâmpla în următoarele meciuri.

Un prim aspect important este legat de componența loturilor celor două adversare. Este foarte posibil ca atât Kristaps Porzingis, cât și Patrick Beverley să lipsească în partida cu numărul 5. Prin urmare, devine decisivă prestația lui Paul George. Acesta a evoluat foarte slab în jocurile 2, 3 și 4, în care a adunat 14, 11 și 9 puncte. George a avut un procentaj de 16% de la distanță, cu mult mai mic decât cel pe care l-a avut de-a lungul întregului sezon: 41.2%.

De partea cealaltă, este clar că Luka Doncic va continua să joace la un nivel foarte înalt, însă rămâne de văzut dacă Seth Curry, Tim Hardaway și Trey Burke pot să își păstreze forma ofensivă deosebită. Dacă Dallas Mavericks își adjudecă meciul 5 și Porzingis se întoarce în meciul 6, atunci LA Clippers se află într-o situație foarte dificilă.

Cea de-a 5-a întâlnire a seriei va fi transmisă mâine dimineață (26 august), de la ora 04:10, în direct la Telekom Sport 1.

*foto: sloveniatimes.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate