CN U13 - Componența și locul de desfășurare al grupelor din cadrul Turneul 2
4 ani în urmăAndra Mandache, înaintea meciului din EuroCup: „În campionat nu au posibilitatea să-și folosească toate străinele”
4 ani în urmăBCM U Pitești câștigă a doua partidă consecutivă în propria arenă
4 ani în urmăSCM Timișoara, victorie categorică împotriva lui CSM Târgu Jiu
4 ani în urmăBC CSU Sibiu trece în mod clar și de CSM Focșani
4 ani în urmăVince Carter a fost draftat în prima rundă a draftului din 1998, cu opțiunea a cincea și de atunci a început o carieră extraordinară. De atunci, Vince Carter a fost un tânăr-senzație, un superstar, un jucător aflat aproape de retragere și apoi un veteran care conduce prin exemplu. Vineri, cei de la Atlanta Hawks au anunțat oficial că Vince Carter va juca pentru al 22-lea sezon în NBA, un nou record stabilit de cel care odinioară purta nickname-ul „Half Man, Half Amazing”.
Carter a jucat sezonul trecut în 76 de partide, cu nouă meciuri în care a fost în primul 5. El a adunat medii de 7,4 puncte, 2,6 recuperări și 1,1 pase decisive, în 17,5 minute jucate, cu medii de 42% din acțiune, 39% de la 3 puncte și 71% de la libere. Chiar dacă în ultimii ani a devenit un specialist al aruncării de la 3 puncte, din când în când sportivul care în ianuarie va împlini vârstă de 43 de ani își mai încântă din când în când fanii cu câte un slam dunk spectaculos:
În cele 21 de sezoane Vince a mai jucat pentru Toronto Raptors, New Jersey Nets, Orland Magic, Phoenix Suns, Dallas Mavericks, Memphis Grizzlies și Sacramento Kings. El a adunat medii de 17,2 puncte, 4,4 recuperări, 3,2 pase decisive și o intercepție în 30,7 minute. De asemenea, Vince a mai jucat și în 88 de meciuri în playoff, cu medii de 18,1 puncte, 5,4 recuperări și 3,4 pase decisive în 34,5 minute.
Când Vince va juca primul meci din noul sezon, el va deveni primul jucător din istorie cu 22 de sezoane in NBA. De asemenea, când va juca un meci în 2020, va deveni primul baschetbalist care va juca în NBA în patru decenii diferite!
Carter a câștigat premiul de Rookie of the Year în 1999, a fost numit de două ori în All – NBA, de opt ori All-Star și a fost de șase ori în primii 10 marcatori ai unui sezon regulat. A câștigat concursul de slam dunk în 2000, într-una dintre cele mai electrizante reprenzentații din istorie și a câștigat în același an și aurul la JO de la Sydney, din 2000. Atunci când a reușit și un dunk peste francezul Fredric Weis:
Carter este în prezent pe locul cinci la prezențe în istoria NBA (1.481 de jocuri), pe locul 20 la coșuri marcate (9.186), pe locuri 18 la minute jucate (45.491 minute), pe locul 6 la coșuri de 3 puncte (2.229) și pe locul 20 la puncte înscrise (25.430).
În sezonul care urmează, Vince va fi coleg la Atlanta Hawks cu mai mulți tineri cu potențial de viitoare staruri ale NBA, precum Trae Young, John Collins sau Cam Reddish. Atlanta i-a adus în această vară și pe Evan Turner sau Jabari Parker și speră să prindă un loc în playoff în Conferința de Est.
Ca fapt inedit, Vince Carter este mai „bătrân” cu câteva luni decât tatăl tânărului său coleg, Trae Young.
*foto: ocregister.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!