Stiri Cupa României Feminin

Tânăra Maria Militaru a bifat primul său double-double în Liga Națională

Tânăra Maria Militaru a bifat primul său double-double în Liga Națională

Agronomia București a pierdut acasă cu 69-82 în fața celor de la CSM Târgoviște în etapa a 9-a din grupa Est a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Trei jucătoare de la bucureștence au încheiat meciul în double-double: Anca Șipoș, Jordan Hawkins și Maria Militaru. Pentru tânăra de 18 ani a fost primul double-double în LNBF.

Tânăra Maria Alexandra Militaru a bifat primul său double-double în Liga Națională cu 13 puncte și 11 pase decisive în 38:35 minute. Extrema a încheiat cu 3/12 la șuturile din semicerc (25%), 2/3 la triple (67%) și 1/2 de la linia de fault. A mai avut 4 recuperări defensive, un fault scos, 4 turnovers și o intercepție, cu +14 indice al eficienței. În cele opt partide din acest campionat, jucătoarea de 18 ani are medii de 6,6 puncte, 4,4 recuperări, 2,6 pase decisive, 3,3 turnovers și 1,4 intercepții în 27:07 minute, cu 7 eficiență.

Anca Șipoș a fost coșghetera Agronomiei cu 19 puncte, în double-double cu 11 recuperări (5 ofensive/6 defensive), dar și 12 turnovers în 38:44 minute. A terminat cu 4/15 la șuturile de la semidistanță (27%), 3/12 de afară (25%) și 2/2 la libere. A mai avut 3 pase decisive, 2 greșeli personale, 5 faulturi scoase, 4 intercepții și un capac, cu +6 eficiență. În opt etape veterana Agronomiei are 6 double-double-uri (4 consecutive). Mediile sale sunt: 17,5 puncte, 11,6 recuperări, 2,4 assist-uri, 6,8 turnovers și 4,8 intercepții în 36:23 minute, cu 14,5 eficiență.

Jordan Hawkins a fost singura integralistă a meciului și a reușit al doilea double-double consecutiv pentru formația din capitală, în trei partide. Americanca a contribuit cu 15 puncte (7/12 la aruncările din semicerc, 58% și 1/3 la libere) și 19 recuperări (13/6). A mai avut o greșeală personală, 4 faulturi scoase și 4 turnovers, cu +23 indice al eficienței. În trei partide pivotul are medii de 13,7 puncte, 14 recuperări și 3 turnovers în 36:16 minute, cu 18 eficiență.

Și Mihaela Chelariu a fost aproape de double-double cu 9 puncte și 10 recuperări (5/5) în 32:57 minute. A terminat cu 4/10 la șuturile de două puncte (40%), 0/2 de afară și 1/1 la libere. A mai avut o pasă decisivă, 3 greșeli personale, un fault scos și un turnover, cu +11 eficiență. Pivotul a jucat în toate cele opt meciuri ale bucureștencelor în campionat și are medii de 7,5 puncte, 8,9 recuperări, 1,8 assist-uri, 2,3 turnovers și 1,1 intercepții în 33:40 minute, cu 12 eficiență.

Agronomia este pe cinci în grupa Est, cu 10 puncte după 2 victorii și 6 înfrângeri. În etapa următoare alb-verzile stau. Următorul lor meci va fi cel din prima manșă a turului doi din Cupa României, în 11 decembrie, pe terenul lui CSM Alexandria. Cele două echipe se vor întâlni și în etapa a 11-a din campionat, programată în 14 decembrie, pe terenul bucureștencelor.

*foto: RB Photo facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate