Stiri Liga I Masculin

Chiar dacă echipa mare scârțâie, echipele de B și U23 ale Ploieștiului au un parcurs foarte bun

Costin Marinescu

Costin Marinescu
23.12.2011

CSU Ploiești a încheiat turul sezonului 2011/12 al Diviziei A Masculin cu cel mai slab bilanț din ultimele opt editții de campionat. Echipa vice-campioană a intrat în pauza de iarnă de pe locul 8, cu un record de 9 victorii și 6 înfrângeri și va trebui să își întărească puternic lotul pentru a putea termina pe un loc de playoff care să îi ofere avantajul terenului propriu, cel puțin în prima rundă.

Dacă seniorii s-au chinuit pe prima scenă, echipele clubului ploieștean nu au avut nicio emoție în eșalonul secund și la primul turneu din cadrul Campionatului Național U23 masculin.

CSU Ploiești una dintre cele trei echipe din Divizia B neînvinge în turul campionatului. Elevii lui Sorin Hartman sunt repartizați în seria I a competiție și au cinci victorii din tot atâtea partide. Bazându-se pe jucători precum Vlad Dumitrescu, Vlad Negoițescu, Matei Nună și Andrei Lupușoara, care se antrenează cu echipa mare dar care nu prind suficiente minute în Divizia A, ploieștenii au depășit fără nicio emoție echipe precum Steaua, Rapid sau BCM 2 Pitești.

Cu o performanță asemănătoare cu cea a Ploieștiului se mai pot lăuda în actualul sezon al Diviziei B doar Gaz Metan Mediaș 2 și BC Timba Timișoara.

Ploieștenii sunt neînvinși și în Campionatul Național U23 masculin. În această competiție echipa a fost repartizată în seria a IV-a alături de CSU Iași, Labradors Tg. Secuiesc și Phoenix Galați și a obținut trei victorii din tot atâtea meciuri disputate.

La această categorie de vârstă doar SCM Pitești se mai poate lăuda cu o astfel de performanță, însă echipa antrenată de Narcis Șufariu a disputat practic doar un singur meci, cel cu CN Aurel Vlaicu București, deoarece CS Otopeni s-a retras iar Magic Champions nu s-a prezentat la partidă.

Așadar viitorul baschetului ploieștean sună bine, dacă ar fi să parafrazăm o reclamă din anii trecuți. Important este ca jucătorii care acum obțin rezultate în diviziile inferioare sau de juniori să fie capabili să facă pasul spre echipele mari, unde să poată evolua constant, meci de meci. Momentan, conform Topului întocmit săptămânal de TotalBaschet.Ro, niciun junior sub 22 de ani al Ploieștiului nu a evoluat peste 5 minute pe etapă în Divizia A.

6 comentarii la aceasta stire:
  • BIBU :

    completare
    Mvileanu Adrian se antreneaza si el cu echipa mare si este unul din cei mai buni marcatori in cele doua competitii :divizia b si u23.Primul 5 la divizia b sunt:DOGARU ,NEGOITESCU,DUMITRESCU ,NUNA SI MOVILEANU.LA U23 :LUPUSOARA,MOVILEANU ,NEGOITESCU,DUMITRESCU SI NUNA.

    cu 13 ani în urmă (23.12.2011) Raspunde
  • BIBU :

    .....
    MOVILEANU.......am gresit mai sus numele

    cu 13 ani în urmă (23.12.2011) Raspunde
  • x net :

    raspuns
    Ploiesti are cea mai slaba serie de aia nu are nici o infrangere.
    Daca era in serie cu Farul, Chiajna si Csu Galati ar fi avut pina acum sigur 3 infrangeri.
    Se va vedea asta la turneele semifinale.

    cu 13 ani în urmă (23.12.2011) Raspunde
  • warwick :

    :)
    In primul rand, nu au drept de participare la turneele semifinale...in al doilea rand, au jucat si cu CSU galati, si cu chiajna..cu galati au castigat..peste 20 de pcte, iar cu chiajna, un amical, si au pierdut la 6-7 pcte sau ceva de genu..iar despre farul, nu pot spune nimic...Dar nu poti spune ca au cea mai slaba serie din moment ce Steaua si Rapid au anuntat ca vor sa promovoze in div A :)

    cu 13 ani în urmă (23.12.2011) Raspunde
  • BIBU :

    :))
    Ploiestiul a batut Galatiul intr-un meci amical ,la inceputul campionatului.Cu Chiajna au jucat in turneul de la Bucuresti iar pe Constanta nu am avut placerea s-o urmaresc.Parerea mea este ca echipele puternice sunt cele din ardeal nu cele care le-ai enumerat tu.Si eu sunt curios sa vad cum se vor descurca cu marile echipe din :CONSTANTA,CHIAJNA SI GALATI.Ploiestiul are echipa cu media de varsta pana in 21 ani cu o singura exceptie,in schimb unii dintre jucatorii celorlalte echipe iti pot fi si parinti.Nu stiu cum e regulamentul cu echipele satelit.

    CRACIUN FERICIT!

    cu 13 ani în urmă (23.12.2011) Raspunde
  • x net :

    :)))
    Nu uitati ca meciul cu CSU GALATI a fost un meci amical lipsit de miza si cu arbitraj din partea celor de la Ploiesti.
    In ceea ce priveste echipele din Ardeal nu as fi asa de sigur ca sunt mai bune ca cele din est.

    cu 13 ani în urmă (27.12.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii