CSU Galaţi şi Farul Constanţa se vor întâlni în debutul ultimului act al Diviziei B masculine de baschet. Partida este programată să se desfăşoare vineri, 1 iunie, începând cu orele 18:00 şi va fi transmisă în direct de către Digi Sport 2.
Înaintea acestei confruntării Total Baschet l-a intervievat pe Costen Cernat, cel care ne-a declarat că se aşteaptă la un duel puternic cu CSU Galaţi. Tehnicianul constănţenilor este de părere că dacă echipa sa va evolua în acelaşi mod în care a făcut-o la faza semifinală atunci nu vor avea nicio problemă în a-şi atinge obiectivul.
Ce şanse credeţi că aveţi la promovare ?
Dacă jucăm în felul în care am făcut-o la turneul semifinal, când am bătut şi Rapid şi Timişoara, atunci nu trebuie să întâmpinăm probleme. Echipa se află într-un vizibil progres şi trebuie să păstrăm, şi la turneul final, acceaşi formă pentru a demonstra că putem juca acelaşi baschet practicat la faza semifinală. Vom întâlni echipe puternice, pe Steaua pe care nu o cunoaşte, dar cu Timişoara şi Galaţi am mai jucat şi le ştim foarte bine.
Aţi întâmpinat ceva probleme cu CSU Galaţi, vă faceţi griji înaintea acestui duel ?
Da, este o echipă imprevizibilă. Nu poţi să ştii ce zi prind. Au jucători care joacă un baschet bun însă trebuie acordată mare atenţie pentru că dacă prind o zi bună pot să marcheze din orice poziţie şi să facă o surpriză. Trebuie să ne apărăm bine şi totul va fi bine pentru că meciul a fost pregătit foarte bine şi vreau ca băieţii să facă un meci bun. Practic meciul cu Galaţi este unul decisiv pentru că dacă îl câştigăm ne apropiem cu paşi mari de promovare.
Care formaţie este principala contra-candidată ?
Pot să spun că Timişoara este o echipă bună. Cu noi au făcut un meci mai slab însă niciodată un meci nu seamănă cu celălalt. Steaua are un lot bun, experimentat, însă cu jucători bătrâni pe care nu-i cunosc aşa de bine. Într-adevăr este o echipă despre care toată lumea spune că nu va rezista însă nu cred că va fi aşa. Ştiu ce înseamnă să ajungi într-o perioadă de apogeu în cariera ta şi ce înseamnă experienţa.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!