CSM CSU Oradea s-a calificat în grupele Basketball Champions League după ce a câștigat clar partida retur din turul doi preliminar în fața campioanei Bulgariei, Lukoil Academic Sofia.
Cristian Achim a început partida cu Branko Mirkovic, Andrei Mandache, Martin Zeno, Sean Barnette și Sean Denison. Orădenii i-au luat tare pe bulgari încă din start și după 5 minute de joc aveau deja 10 puncte avantaj. Chiar dacă a urmat apoi un timp de odihnă al lui Toni Dechev, elevii săi nu au găsit soluții să contracareze zona Oradei, iar coșurile rapide au făcut ca echipa nostră să se impună cu un categoric 27-12 în primul sfert. În actul secund a intervenit o oarecare relaxare în rândul bihorenilor. Aceștia nu au mai găsit soluțiile simple în ofensivă și nici i-au mai înceurcat pe bulgari cu apărarea. Lukoil a profitat și până la pauză a relansat lupta pentru calificare, tabela indicând 41-33 pentru Oradea. După revenirea de la cabine, elevii lui Cristian Achim și-au regăsit cadența din primul act și au trecut din nou într-un control total al partidei. Oradea cu un Barnette în mare formă ofensivă avea 14 puncte avantaj înainte ultimului sfert, 57-43. Sfertul decisiv s-a încins puțin pe final, dar bulgarii nu au avut forța de a întoarce, iar CSM CSU Oradea a trecut de Lukoil Academic Sofia cu scorul de 70-58, iar la general 142-133.
Sean Barnette a fost omul meciului cu 28 de puncte și 2 recuperări. Martin Zeno a acumulat 12 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive, chiar dacă în repriza secundă nu a prea evoluat după ce a suferit o lovitură. Muhamed Pasalic și Andrei Mandache au marcat fiecare câte 9 puncte, iar Sean Denison a adăugat 6 puncte.
Sasa Zagorac a fost principalul artizan al bulgarilor cu 12 puncte și 3 recuperări. Pavlin Ivanov a adunat 11 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă.
36 comentarii la aceasta stire:
Bravo!!!
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeCei care-i caută nod în papură lu' Achim ar trebui să-și toarne cenușă-n cap. A făcut din rahat bici și mai și pocnește. De fapt, petardele gen Pașca sau Tibărnă, ar trebui să pocnească :))
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeAcum ceva vreme Pinar se vedea in Euroliga la Tv.Acum ceva vreme ne mandream cu Maric,Pesic si dupa eliminarea Clujuluinîn sferturi in acel sezon am aratat că se poate.A venit titlul ceva incredibil.Cu riscul sa supar pe cineva o echipa desfințată aducea nume mari ca adversari Valencia,Banvit,Lok Kuban.Ma gandeam cand Oradea mea va ajunge acolo.Iată momentul Pinar,Saratov,Venetia...Eu unul sunt mândru de băieții ăstia.Cu bune rele da stiu Pasca azi Barnette Mvp rundei poate suntem acolo.Nu stiu daca adversarii se bucură sau plâng acum.Unul sunt trist pentru un lucru.U din pacate nu a mers la braț cu noi.Imi pare rau pentru ei chit ca ne-au luat cupa si supercupa.Toti reprezinta Romania nu rivalități si altele.Felicitări Oradea,Felicitări Cluj
Adrian.or
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeNu imi mai pot imagina echipa asta fara Denison in aparare. Sper sa isi revina repede in ofensiva si va fi un transfer reusit. Zeno se plangea de durere la inghinali, speram sa nu lipseasca cu Sibiul. Cat despre meci, s-a vazut instant efectul Pasca, cum a intrat pe teren am pierdut 12 puncte avans in 3 minute si a ratat aruncari deschise de 3 si de sub cos. Petrisor decent azi, una calda una rece, abia astept sa revina Nicoara. Mai avem nevoie de intariri zic eu, cu Le Mans, Pinar, Saratov nu mai e de gluma. Felicitari echipei si multumesc pentru ocazia de a vedea baschet de cea mai buna calitate la Oradea.
Bravo
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeFelicitări CSM si mult succes in BCL. Achim si-a făcut mult mai bine temele si iată că am reușit ceva incredibil acum ceva timp.
Aparare... ca la carte
cu 8 ani în urmă (06.10.2016)Salutare... Echipa a castigat acest meci. Toti! Insa consider ca Achim merita cele mai mari laude. Modul in care a pregatit meciul a fost magnific. O lectie de aparare greu de duplicat. Le-am fortat 15 TO care e ceva fantastic intr-un meci decisiv. Cred ca tactica din nou a fost simpla: creat avantaj mare in primul sfert si apoi "catch me if you can".
Totusi aceasta calificare vine cu un sacrificiu imens: Zeno. Sper ca accidentarea lui sa nu fie serioasa si sper ca in urmatoarele doua meciuri de campionat sa il vedem pe Comagic in teren. Trebuie sa ii odihnim pe Zeno si pe Barnette ca au depus un efort suprauman in aceasta campanie.
Si mie imi pare extrem de rau pentru U Cluj. Au avut in fata un adversar fenomenal si au avut sansa lor, insa nu a fost sa fie. Capul sus si bafta in Europe Cup.
Abia astept meciurile din sezonul regulat BCL. Ar fi fantastic sa castigam cateva meciuri si sa nu fim doar "sparing partner" in fata unor echipe cu bugete cat tot campionatul nostru la un loc.
Bravo CSM! Bravo U!
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (06.10.2016)Da ai dreptate Zarko tre să intre neapărat.Poate mai multe minute pt Nicolescu.Ce buna va fi revenirea lu Nicoară.Eu zic că avem şansa noastra mai ales acasă.Surprize in orce sport exista deci...
Bravo
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeFelicitari CSM! Chiar daca dupa statistica a parut un "one-man-show" toata echipa si-a adus aportul la victorie. La Zeno nu mi s-a parut ceva grav ci doar o lovitura la coaste si probabil il durea pe aruncare. Nu am vazut sa aiba ceva la inghinali. A si jucat putin dupa pauza deci nu cred ca e grav.
Nu in ultimul rand felicitari clujenilor care pana la pauza au parut sa-si apropie calificarea.
Csm Oradea
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeMultumim dlui Tenter si clujenilor care ne-au facut cadou acest minunat jucator, Sean Barnette.
Cu un pivot de valoare, am fi o super echipa! Din pacate Denison si Tibarna au folosit prea mult sapun recent.
Nu inteleg de ce ne chinuim cu Pasca in teren si de ce este capitan. Fiecare jucator are "target" la minute?
Americanii au decis
cu 8 ani în urmă (06.10.2016) RaspundeCei doi americani au rezolvat soarta meciului. Ei au dat mult pe teren si au contribuit cu multe puncte. Dar cum vor rezista fãrã ajutorul pivotilor in urmãtoarele etape si meciuri in grupa Ch L? Vom aduce pe Dilon inapoi sau un pivot care a mai jucat la U Bt si acum nu mai face parte din echipa clujenilor? :)
Csm Oradea
cu 8 ani în urmă (06.10.2016)Da da, Zigeranovic ar fi un rau necesar in aceasta echipa. Dilon? Ar trebui sa renuntam la Pasalic - cine mai da de 3 pct?
Fãrã a renunta
cu 8 ani în urmă (06.10.2016)Nu trebuie renuntat la Pasalic sau la altcineva din strãini dar nu vom rezista in acest ritm.
No way...
cu 8 ani în urmă (06.10.2016)Dillon e sub contract in Japonia la Hiroshima si ma indoiesc ca ar vrea sa revina la Oradea. Iar capcaunul acela care isi palmuieste proprii colegi de echipa si provoaca batai generale, nu merci. CSM Oradea a avut mereu o etica in achizitia jucatorilor, conteaza comportamentul la fel de mult ca si calitatea jucatorului. Ziga? ...No way!
pivot
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Probabil ca nu Zigeranovic, dar eu ma gandesc la Loti Lazar, stam prost cu pivotii si Mures in probleme.
P.S. Eu cred ca va fi ultimul sezon a lu' Tibarna la Oradea
etica? :)))))
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)si atunci ce au cautat pantici, nuhanovici(mai avea un pic si il mutila pe lazar), zupan(mereu cu mana pe ouale adversarilor si care lovea fara minge pt ca ii punea adversarul capac, vezi finala cu mures) in echipa? ce cauta pasca care are ca principal sfat la TO cum se loveste cu cotul? diferenta intre el si burlacu e ca burlacu juca si baschet. si sa nu uitam de superbul public oradean care fluiera prezentarea echipei adverse! mai usor cu pianul pe scari! idioti sunt in toate echipele si in toate salile.
Fluierat
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Nimeni nu a fluierat prezentarea echipe bulgare, au fost chiar si cateva aplauze
:)
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)n-am zis nimic de echipa bulgara. au fost si alte meciuri la oradea :)
????
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Eu cred ca vorbesti prostii! Cu exceptia unui singur meci cu Clujul, care venea dupa incidentele de la finalul ultimului meci, in rest la Oradea nu s-a fluierat echipa adversa. Nuhanovici l-a accidentat din greseala pa Lazar, nu a fost nici o intentie. La Zupana, cand joci under-size pe pozitia 4-5 e normal sa incerci sa-ti faci loc prin orice procedeu, dar nu cred ca putea fi numit un jucator dur sau violent.
Exagerezi sau esti putin frustrat de rezultatele CSM-ului.
:)
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)nuhanovici i-a redecorat de doua ori fata lui lazar(si oradenii il huiduiau pe lazar cazut la pamant). uita-te la finala sa vezi ce loc isi facea zupan cand era intrerupt meciul ... prin gajovici. si la supercupa ce a fost? si da sunt foarte frustrat de rezultatele oradenilor ca doar is oradean :))))) sunt foarte multi oameni jenati de ce se intampla in sala dar negarea evidentei e sport national
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Care sunt ăia deranjați?Aa deci nu e voie să se fluiere sau chestii de genu.Nu mai zic de duelurile între jucatori.Da ce e voie?
:)
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)era vorba de prezentarea echipelor. da no e greu cu cititul. si da e voie doar ca nu interzice nimeni... doar bunul simt sa faci asta!
:)
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)iar despre dueluri zicea cineva mai sus de etica de la oradea si lipsa de etica din alte parti... erau exemple de la oradea din timpul jocului si din momente de intrerupere. e misto sa-i vezi numai pe alti nu?
adrian.or
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Sper ca nu ai abonament, cu d-astia etici ca tine se duce naibii sala. Avem nevoie de mai multa agresivitate, nu de calm si bun simt.
@zapacitu
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Eu ii rog frumos pe acei "multi frustrati" sa stea acasa sau sa mearga la bingo ca e mai relaxant si sa ne lase pe noi suporterii sa apreciem acest sport.
Pun si eu o intrebare catre toti suporterii altor echipe din campionat daca li se pare ca la Oradea este o atmosfera urata sau daca publicul e antisportiv? Poate ca noi suporterii oradeni nu ne dam seama????
Pantic?
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)A mai jucat aici. Oradea cu stranierii a devenit campioanã si acum e chestia cã tot nu avem un lot masiv doar bani pentru 8 jucãtori.
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Ce sa caute Pantic la Csm?O petarda ca si Nuhanovic.Denison daca atac înscrie aparare e senzatie omu
zeno
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Din pacate daca se confirma s-ar parea ca Zeno e o luna out.
In conditiile in care avem in urmatoarea luna : 4 meciuri de champions league si jucam cu Sibiul, Baia Mare, Steaua, Craiova si Timisoara in campionat. Deci 9 meciuri intr-o luna. Titus va pierde si el 1 meci de cl si 3 in campionat. Asta in varianta optimista pt ca pauza se poate prelungi la ambii jucatori. De asemenea trebuie tinut cont de intervalul in care isi vor reintra in forma. Va fi greu, foarte greu.
Oricum sa ne bucuram de baschet si Hai CSM!
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Daca asa este este foarte trist.Dar oare cum ar suna un Alhaji Mohhamed la Csm daca la Mures sunt mari probleme?
Alhaji
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Nu cred ca e o solutie. Eun jucator foarte bun dar nu se pliaza pe ce vrea Achim. E indolent, indisciplinat, respecta tactica doar cand are chef... Cel putin din punctul meu de vedere nu-si gaseste locul in angrenajul conceput de Achim la Oradea. Lazar, in schimb,ar putea fi o solutie. Asa s-ar mai pune putina presine pe Bogdi si poate isi da drumul la joc si nu in ultimul rand am avea o rotatie mai buna. Ca strain ne-ar trebui un copmbo 4-5, pt ca acolo stam doar in Titus si va fi greu chiar si dupa ce-si revine.
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Bun Lazar ar fi ok da în locu lu Zeno cu accidentarea pe cine aduci?
nasol...
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Vestile despre Zeno nu sunt foarte incurajatoare. E nasol daca se confirma o luna. Sper totusi sa fie mai putin. Vom avea mare nevoie de el in BCL. Este probabil cel mai complet jucator care evoluat vreodata la CSM.
Cat despre o noua achizitie, eu as prefera un combo 4-5 gen Zupan sau Amis, cu mana de afara, un jucator cu experienta in cupe europene, dar cineva cine nu a evoluat inca in Romania.
Cu 7 straini in lot putem schimba rotatiile de la un meci la altul, iar asta ar pune mari probleme adversarilor in pregatirea jocurilor cu noi.
DonDiablo
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)@Tomy.Da ai dreptate cu unul ca Zupan sau Amis.Dar dacă Zeno e rupt pe cine aduci?Ai nevoie de un jucator.Campionatele au cam început.Nu era rău un Hargrove
pe nimeni...
cu 8 ani în urmă (07.10.2016)Zeno e un extraordinar swigman... poate juca 1, 2 sau 3 si pe fiecare din aceste posturi avem solutii, in conditiile in care Titus revine si Barnette va juca 3, acolo unde da cel mai bun randament. Plus ca pe o luna nu iti vine nici un jucator apropiat valoric de Zeno. Sigur aceste soltuii sunt pe termen scurt cu speranta ca Z isi revine repede.
Intrebarera este ce ne facem pe termen lung, caci cu asemenea program vor mai siguranta accidentari. Si daca se rupe iar Titus, Denison sau Tibirna, vom avea viata grea de tot. Mentin parerea ca prioritar este sa aducem un jucator foarte bun de 4-5.
strain
cu 8 ani în urmă (08.10.2016)Stiu ca nu e o varianta la momentul de fata, dar mi-ar fi placut sa ramana Lucic
adrian.or
cu 8 ani în urmă (07.10.2016) RaspundeSa nu uitam de Zarko pe 3-4 care poate fi o solutie pe termen scurt, sper sa-l odihnim pe Sean cu Baia Mare macar, Zeno nu are nevoie de inlocuitor, Mirkovic, Pasalic si Mandache pot face oricand schimb de roluri. Intr-adevar, un 4-5 strain valoros ar fi ideal si nu mi-ar displacea inca un swingman, chiar daca la nivel de prim contact profesionist, cum a fost Montrael Scott anul trecut la Mures, dar asta pe mai incolo, in functie de accidentari (Doamne fereste) si oboseala. Har domnului, buget este. 100.000 EUR de la FIBA ne ajuta mult cu deplasarile, si avem si sponsor nou, deci daca se vrea, se poate. Avem nevoie de macar un jucator nou ca intariri, pentru ca in grupe dam de cu totul alte echipe si va fi extrem de dificil.
Banii
cu 8 ani în urmă (08.10.2016) RaspundeDin pacate banii de la fiba se vor duce pe cheltuielile cu participarea: pt arbitrii si oficiali trebuie sa le patesti baremurile, deplasarea, cazarea si masa; pt echipele vizitatoare trebuie sa le platesti cazarea si masa. Totul la nivel de minim 4 stele.
Vom avea 7 meciuri acasa. Numai baremurile sunt peste 15.000 de euro. La o cazare de minim 50 euro de persoana sunt minim 80.000 de euro. Daca adaugi si mancarea si daca va costa cazarea mai mult, s-a dus prima de la fiba.
Bani
cu 8 ani în urmă (08.10.2016) RaspundeIn plus ai costul transportului pt meciurile din deplasare. Deci tot la banii sponsorilor ajungem. Sa speram ca noii sponsori veniti langa echipa vor ajuta bugetul mai consistent.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!