CSM CSU Oradea își continua parcursul perfect din FIBA Europe Cup – ediția 2019/2020. Campioana României a ajuns la trei victorii consecutive din tot atâtea meciuri în grupele competiției europene, după ce s-a impus pe terenul lui Fribourg Olympic cu scorul de 79-60.
Cristian Achim a început partida din Elveția cu Watson, Richard, Barnette, Zekovic și Valeika.
Startul meciului din Elveția a fost unul echilibrat iar prima echipă care s-a desprins a fost cea gazdă. Fribourg s-a dus la 17-11 la jumătatea actului inaugural, după o triplă a lui Xavier Pollard. Zekovic și Broussard au întors scorul, fără ca orădenii să mai primească coș. Fometescu și Markovic au înschis sfertul cu câte o triplă fiecare și CSM CSU Oradea era în avantaj după 10 minute de joc, scor 24-22. Trupa lui Cristian Achim a rămas la conducere pe întreaga durată a sfertului secund. Cel mai mare ecart a fost de 8 lungimi, după ce Broussard a transformat două aruncări libere. Bihorenii și-au păstrat ecartul de trei posesii până la pauza mare, când tabela de la Site Sportif Saint-Lorand indica scorul de 42-35 pentru campioana României.
Elvețienii au început mai bine secvența a doua, cu un run de 6-2. Kris Richard cu două triple la rând a oprit elanul gazdelor. Orădenii au avut două șanse de a se desprinde la plus 10 dar de fiecare a venit câte un fault ofensiv. Avantajul trupei lui Achim a ajuns la unul format din două cifre după jumătatea sfertului, 54-43, în urma unei noi reușite a lui Kris Richard. Dragan Zekovic a mai înscris o dată pentru bihoreni și antrenorul lui Fribourg solicita timp de odihnă. Jocul a continuat să curgă în favoarea lui CSM CSU Oradea și diferența a crescut la 17 puncte. În ultimul minut al sfertului trei Fribourg a înscris două coșuri iar scorul 62-49. Barnette a deschis utimul act cu un coș de la semidistanță. Nu a durat mult până când Oradea s-a desprins la 25 de puncte, fără să primescă coș în primele 3 minute ale sfertului. Soarta partidei era practic decisă chiar dacă mai erau mult minute de joc. Orădenii au redus din turația motoarelor dar și-au păstrat ecartul în jurul a 20 de puncte. La final s-a consemnat scorul de 79-60.
Kris Richard a fost cel mai bun jucător al meciului cu 19 puncte, 3 recuperări și o pasă decisivă. Aaron Broussard a adăugat 16 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive iar Nikola Markovic 11 puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări.
Xavier Pollard a fost principalul artizan de la Fribourg cu 17 puncte. Timothy Dreksen a contribuit cu 10 puncte.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!