CSM CSU Oradea întâlnște pe teren propriu pe Khimik Yuzhny în etapa a 5-a a Grupei B din grupele Basketball Champions League. Partida care pune față în față campioana României și cea a Ucrainei este programată miercuri, 16 noiembrie, cu începere de la ora 19:30 în Arena Antonio Alexe din Oradea.
Echipa condusă de Cristian Achim abordează partidă din Basketball Champions League după ce a reușit o victorie muncită în campionat contra lui BC SCM Timișoara, cu scorul de 84-82. Din garnitura orădenilor a lipsit pivotul Sean Denison, cel care a suferit o accidentare și este incert pentru partida contra ucrainienilor.
Khimik va veni la Oradea din postura de lider în campionatul intern acolo unde are un parcurs cu 10 victorii și o înfrângere. În grupele Basketball Champions League, la fel ca și Oradea, ucrainienii au o singură victorie după 4 etape disputate.
Lotul pe care Vitali Stepanoski îl are la dispoziție este următorul: Tavon Allen, Jaime Smith, Oleksandr Tsykalyuk, Daniel Bejenaro, Olexandr Belikov, Oleksandr Riabchuck, Oleksandr Prokopenko, Viacheslav Petrov, Serhii Pavlov, Volodymir Koniev, Kyrilo Meshcheriakov, Artem Kovalov, Oleksandr Antypov și Illya Sydorov.
Khimik Yuzhny a mai evoluat de două ori în România. Ucrainieni au jucat în sezonul trecut contra Energiei Târgu Jiu în play-off-ul FIBA Europe Cup, iar în sezonul 2012/2013 din EuroChallenge contra lui Gaz Metan Mediaș. Khimik a trecut de Energia în meci decisiv, iar la Mediaș a fost învinsă cu scorul de 88-86.
Partida dintre CSM CSU Oradea și Khimik Yuzhne va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 2.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!