Cătălin Burlacu a fost unul dintre cei mai importanți jucători români în ultimele două decade. Multiplu campion național, câștigător al FIBA EuroCup și câștigător al Cupei Italiei, Burlacu a avut o cariera importantă și pe plan internațional unde a jucat la Brandt Hagen, BC Kalev Cramo și Air Avellino.
Un lucru mai puțin cunoscut despre Cătălin Burlacu este cum a ajuns să facă parte pentru prima dată din lotul unei echipe de seniori. În timpul unui livestream găzduit de site-ul nostru și dedicat lui Poli Moldrom Iași, Dragan Petricevic ne-a povestit cum a fost inclus Burlacu în lotul ieșenilor pentru sezonul 1997/1998:
„A fost anul de debut în baschetul mare pentru Cătălin Burlacu, care ulterior a devenit unul dintre cei mai importanți jucători autohtoni. Un jucător care a atins una din cele mai importante cariere internaționale, când vorbim despre jucătorii români. Îmi amintesc că am venit în cantonamentul echipei după Campionatul European U23 din Bulgaria. Am sosit cantonamentul echipei alături de Bogdan Popescu. Nu-l regăsiți acolo în lot. Era cât pe ce să fie, semnase contractul dar a plecat în Statele Unite ale Americii. Echipele făceau atunci un cantonament la mare și unul la munte. Acolo l-am întâlnit pe Cătălin Burlacu. Nu era în lotul echipei dar era prieten cu jucătorii și dorea să se antreneze cu noi. S-a antrenat cu noi. Ulterior am plecat la munte și nu l-am inclus pe Cătălin. La întoarcere, la primul antrenament l-am găsit echipat, pregătit. Nu și-a pierdut dorința de a juca baschet. Chiar atunci a primit o pereche de ghete de baschet de la o mătușa din Israel. Mi-a spus că putea să-i ceară orice altceva dar a cerut o pereche de ghete pentru că vrea să joace baschet. Din acel moment a intrat definitv în lotul echipei. I-am făcut loc lui Cătălin Burlacu și consider că aceasta a fost una dintre inspirate decizii pe care le-am luat vreodată.”
Dragan Petricevic l-a mai avut sub comanda sa pe Cătălin Burlacu la West Petrom Arad și CSU Asesoft Ploiești. În sezonul 2019/2020, cei doi s-au duelat pentru prima dată de la antrenor la antrenor în Liga Națională de Baschet Masculin iar înaintea meciului dintre Steaua București și SCM Timișoara au avut un dialog savuros pe facebook.
foto: sportpictures.eu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!