Grupa C a Cupei României la Baschet Masculin debutează astăzi, 10 noiembrie.
Dan Fleșeriu a prefațat turneul de Cupa României găzduit chiar de echipa sa. De asemenea, antrenorul lui CSU Sibiu a povestit (pentru pagina oficială de Facebook a clubului) care au fost provocările pe care sibienii le-au întâlnit în această perioadă.
Sunt aproape 8 luni în care jucătorii nu au mai jucat meciuri oficiale. Ne antrenăm de multă vreme fără să jucăm, nici măcar amicale...Ultimele jocuri amicale pe care le-am jucat i-au pus în dificultate pe băieții noștri aflați la primul sezon în Europa, așa că probabil că ne vor aștepta momente dificile și la meciurile oficiale. Pe de altă parte sunt convins, am și simțit acest lucru la antrenamente, că sunt pregătiți și că abia așteaptă meciurile oficiale.
A fost extrem de dificil să ne antrenăm atât de mult fără să jucăm meciuri, a fost extrem de dificil atunci când au lipsit din lot jucători care au fost bolnavi sau accidentați și am fost obligați să aducem câțiva jucători de la juniori. Dar am trecut peste acele momente și vom vedea începând de mâine ce am reușit să dezvoltăm față de Memorialul Elemer Tordai, care a avut loc acum o lună de zile.
Să sperăm că baschetul va ieși învingător și că vom reuși să ne calificăm, dar mai ales că vom termina turneul fără accidentări sau îmbolnăviri.
🏆🇹🇩 Cupa României-turneul preliminar al Grupei C, debutează astăzi, la Sibiu! 🔴Ambele meciuri de azi vor fi LIVE pe...
Posted by BC CSU Sibiu on Monday, November 9, 2020
Partida dintre CSU Sibiu și CSM Târgu Jiu, o echipă foarte afectată la momentul de față de Covid-19, va avea loc astăzi, 10 noiembrie, de la ora 19:30 și va fi transmisă în direct de FrbTV.
*foto: facebook BC CSU Sibiu
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!