Stiri Liga I Masculin

Ilie Daniel: ’Această performanţă mi-aş fi dorit să se realizeze încă de acum un an’

Gabriel Pănoiu

Gabriel Pănoiu
04.06.2013

 

Autor a 2 puncte, respectiv o pasă decisivă în meciul cu bucureştenii, Ilie Daniel, component al echipei din Chiajna, aflat la cea de-a doua promovare în prima ligă după cea cu Energia Rovinari în 2008, a vorbit cittitoriilor TotalBaschet despre drumul parcurs de echipa sa până la această performanţă, cât şi despre obiectivul Concordiei pentru primul an în LNBM.

Reprezintă o performanţă care mi-aş fi dorit să se realizeze înca de anul trecut. De aceea sunt şi mai fericit că am ales să răman înca un an la Concordia Chiajna pentru a realiza acest obiectiv.Referitor la planurile de viitorale Concordiei,depinde foarte mult de bugetul pe care echipa îl va avea pentru sezonul următor, ca orice echipă nou promovată obiectivul va fi menţinerea in Liga Naţionala, de ce nu şi ocuparea unui loc în playoff. Doresc să-i felicit pe toţi cei care au contribuit la promovarea echipei în Liga Natţonala şi sa le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi de la început şi până în momentul de faţă. Sper ca aceşti oameni să fie în continuare alături de noi.’

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii