CSM Ploiești atacă Liga Națională cu un nume nou pe banca tehnică. La proaspăt reînființata formație prahoveană a sosit de curând Eugen Ilie, cel care a demisionat de la cârma echipei Știința București.
La instalarea sa pe banca Ploieștiului, Ilie a declarat, conform csmploiesti.ro, următoarele:
„Vreau, în primul rând, să le mulţumesc celor care s-au gândit la mine şi au insistat ca eu să ajung pe banca CSM-ului. Alături de persoanele din cadrul acestui club şi, desigur, cu sprijinul şi experienţa lui Cătălin Burlacu, sunt convins că lucrurile vor merge în direcţia dorită şi vom putea obţine promovarea în prima divizie. La cele două jocuri disputate împotriva acestei tinere formaţii ploieştene, în sezonul regulat, am observat multă dârzenie şi ambiţie, dar pentru a putea privi lucrurile pe termen lung, avem nevoie de întăriri la nivelul lotului. Ne aflăm în discuţii cu câţiva jucători din Liga Naţională şi Liga I şi sperăm ca doar în câteva zile să primim acceptul acestora de a veni la Ploieşti. Ne dorim să formăm încă de pe acum un nucleu puternic pentru Liga Naţională şi avem nevoie, pe lângă tinerii din lot, şi de baschetbalişti cu o mai mare experienţă competiţională.”
De asemenea, CSM și-a asigurat în aceste zile serviciile unora dintre cei mai tineri baschetbaliști din Liga Națională. Astfel, sub comanda lui Ilie se vor alătura Dimitris Rasty (BC Mureș), Sebastian Ionescu (CSM CSU Oradea) sau Marius Ciotlăuș (SCM U Craiova).
Nu în ultimul rând, funcția de președinte onorific al echipei de baschet este ocupată de către Cătălin Burlacu.
*Foto: csmploiesti.ro
1 comentariu la aceasta stire:
Intariri
cu 9 ani în urmă (12.02.2016) RaspundeE putin daca au ganduri de promovare. In continuare o echipa tanara si fara mare experienta. Doar Dogaru, Dumitrescu si Biasutti cu ceva mai multe meciuri in Liga Natiionala si Liga I. Probleme si la oamenii mari : Ene, Ianuli si nou venitul Rasty sunt inca " cruzi " .
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!