Stiri Liga I Masculin

Liga1M. Se cunosc cele patru echipe care vor lupta pentru promovarea în Liga Națională

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
04.05.2015

Faza semifinală din Liga I de Baschet Masculin și-a desemnat echipele care vor încerca promovarea. După cele 10 etape, echipele care se vor lupta pentru promovarea în primul eșalon sunt Phoenix Galați, Dinamo București, Politehnica Iași și CSU Știința București.

În ultima etapă, Phoenix Galați nu a avut emoții pe teren propriu cu CSM VSKC Miercurea Ciuc de care a trecut cu scorul 68-43. După acest rezultat, echipa de la malurile Dunării este singura care nu a cedat vreo partidă în faza semifinală.

Cornel Cioacata a fost cel mai bun gălățean al ultimului meci, terminat cu 17 puncte și 6 recuperări. Bryan Harrison a fost cel mai eficient jucător al partidei, americanul lui Phoenix adunând 9 puncte, 8 pase decisive, 6 intercepții și 4 recuperări pentru 20 de unități la eficiență. Adrian Roșu a fost cel mai bun ciucan cu 9 puncte, o recuperare și o pasă decisivă.

Dinamo a încheiat și ea faza semifinală cu o victorie clară, scor 89-65 în fața Politehnici Iași. Bucureștenii au câștigat fără emoții ultima partidă și au ocupat poziția secundă după cele 10 partide din faza semifinală.

Antwan Burrus a fost jucătorul partidei cu Poli Iași, în care a totalizat 14 puncte, 8 recuperări, 2 pase decisive, 3 intercepții și un capac. Dan Ioan a jucat și el bine pentru Dinamo și acumulat 15 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive. Mădălin Nicolae a fost principalul artizan al ieșenilor cu 19 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.

În ultima partidă a fazei semifinale se întâlnesc astăzi (04.05.2015) Rapid București și CSU Știința București. Partida este una lipsită de miză, feroviarii fiind singuri fără succes în faza semifinală iar jucătorii Științei sunt siguri de poziția a 4-a din clasament.

1 comentariu la aceasta stire:
  • tzontzolino :

    mda
    Si? Se lupta sa promoveze dar dupa o baga ca nu au bani...teoretic Galati si Dinamo nu ar trebui sa aibe probleme dar daca intra sa si joace serios! Totusi sper sa ramana si Timba in prima liga!

    cu 10 ani în urmă (05.05.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii