Stiri Liga I Masculin

Un nou duel de foc pentru CSM CSU Oradea în grupele Basketball Champions League

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
01.11.2016

CSM CSU Oradea primește vizita lui Avtodor Saratov în etapa cu numărul trei din grupele Basketball Champions League. Partida este programată astăzi, 1 noiembrie, cu începere de la ora 19:00 în Arena Antonio Alexe din Oradea.

Campioana României nu a avut un start promițător în grupele Basketball Champions League. Echipa condusă de Cristian Achim a pierdut destul de clar primele două confruntări în fața lui Pinar Karsiyaka și a lui Maccabi Rishon, iar mai mult decât atât nici nu a reușit să marcheze peste 60 de puncte în vreuna dintre cele două jocuri.

Adversarul de marți, Avtodor Saratov, parcurge o perioadă și are două victorii din tot atâtea partide în grupele Basketball Champions League. Mai mult decât atât, rușii au ținut-o în șah pe CSKA Moscova într-o partidă din Liga VTB desfășurată pe 30 octombrie și încheiată cu scorul de 104-103 pentru campioană Europei.

Lotul rușilor este format din cinci jucători străini Tomislav Zubcic (Croația), Brandon Frazier (SUA), Michael Stockton (SUA), Nicolas Minnerath (SUA), Michael Carrera (Venezuela) și alți șase jucători autohtoni Anton Astapkovich, Artem Klimenko, Maxim Kolyushkin, Evgeny Kolesnikov, Agasiy Tonoyan și Alan Makiev. Antrenorul principal al formație este Sergey Mokin.

Avtodor Saratov se află la a 3-a prezența consecutivă în cupele europene. Rușii s-au mai întâlnit cu CSM CSU Oradea în sezonul 2014/2015 în grupele EuroChallenge. Avtodor a câștigat atunci ambele partide cu formația bihoreană, 101-74 la Oradea și 92-73 în Rusia.

Partida de marți dintre CSM CSU Oradea și Avtodor Saratov va fi condusă de o brigadă de arbitrii formată din Ademir Zurapovic (Bosnia), Milan Nedovic (Slovenia) și Zdravko Rutesic (Muntenegru).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii