CSM CSU Oradea va întâlni miercuri, 31 octombrie, în Arena „Antonio Alexe”, echipa turcească Sakarya BSB, într-o partidă ce contează pentru grupa A din FIBA Europe Cup, etapa a treia. Întâlnirea va lua startul la ora 19:00, fiind transmisă de către Digi Sport.
Turcii ocupă poziția a doua în grupă, cu un parcurs de o victorie și o înfrângere. Aceștia vin în România după ce au câștigat în runda precendentă din Europe Cup, 69-79 pe terenul celor de la s.Oliver Wurzburg. De asemenea, au triumfat în ultima întâlnire din campionatul intern, 96-86 în deplasare cu Anadolu Efes, ocupând în prezent locul 7 cu două partide câștigate și două pierdute.
În ceea ce privește Oradea, gruparea pregătită de Cristian Achim a pierdut primele două dueluri europene din grupe ale sezonului în curs, 69-82 cu Wurzburg și 90-76 în deplasare cu ZZ Leiden din Olanda, liderul clasamentului cu 2 victorii. De asemenea, „leii roșii” vin după o înfrângere în LNBM pe terenul Craiovei, scor 92-78.
Cele două combatante au linii statistice asemănătoare în ceea ce privește aruncările reușite de la 3 puncte, de la linia de libere sau referitoare la numărul de recuperări, intercepții ori pase decisive în competiția europeană. Orădenii s-au descurcat semnificativ mai bine până acum în privința coșurilor din interiorul semicercului, având un procentaj de 53.4% la acest procedeu, față de 43.8% al adversarilor.
*Foto: CSM Oradea Facebook
3 comentarii la aceasta stire:
????
cu 6 ani în urmă (30.10.2018)Pierdem iar?
Tu ce crezi?
cu 6 ani în urmă (30.10.2018)Astia tocmai i-au batut pe anadolu efes...
DonDiablo
cu 6 ani în urmă (30.10.2018) RaspundeMai erau uni Saratov care facusera era cu Cska și au pierdut la Oradea dar atunci era un Branko un Zeno plus 4 aruncări de 3 ale noastre intrate pe final.Nu se stie niciodată chit ca și eu spun că nu prea avem șanse să câștigăm.Leiden bate în Turcia,turcii bat în Germania unde nu erau favoriți,dupa bat Efes.Oare de ce să nu facem noi surpriza cu ei.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!