Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Bianca Fota a stabilit un nou record stagional de puncte al unei românce în prima grupă valorică

Andreea Vlase

Andreea Vlase
09.05.2019

Bianca Fota a stabilit un nou record stagional de puncte al unei românce în prima grupă valorică

Bianca Fota și-a stabilit un nou record personal în campionat în meciul care a deschis seria pentru locul 7, dintre Phoenix Știința Constanța și CSU CSM Oradea, scor 60-50. Extrema a marcat 33 de puncte în jocul de luni, ieșind la rampă în primul meci jucat de dobrogence fără straniere. Ancuța Stoenescu era jucătoarea autohtonă cu cele mai multe puncte în prima grupă valorică, 29. Recordul stagional de puncte reușite în acest campionat este deținut de Florina Stănici (Diaconu), 42 într-un meci din a doua grupă valorică.

Phoenix Știința Constanța a decis să încheie sezonul fără jucătoarele străine în seria pentru locul 7 și s-a impus cu 2-0 cu CSU CSM Oradea. 60-50 a fost scorul primei partide și 46-71 în a doua. Dacă orădencele sunt în formula foarte tânără și fără straniere de mai multe luni, formația constănțeană a fost luni la prima partidă în formula fără cele trei străine și fără Ecaterina Armanu.

În aceste condiții, Bianca Fota a făcut pasul în față pentru Phoenix Știința și a reușit peste jumătate din punctele echipei în confruntarea cu orădencele. Românca de 24 de ani (a doua ca vârstă de la constănțence) a jucat 35:31 minute și a contribuit cu 33 de puncte la victoria echipei sale, 6 recuperări (2 ofensive/4 defensive) și 2 pase decisive. A mai avut 3 greșeli personale, 2 faulturi scoase, 6 mingi pierdute și 6 intercepții, cu +34 indice al eficienței. Fota a încheiat partida cu 12/18 la șuturile din semicerc (67%), 0/1 de la linia de fault și 3/3 de la distanță.

Extrema a evoluat în 31 de meciuri în acest campionat (12 în prima fază a sezonului regulat în a doua grupă valorică, 11 în Grupa Roșie și 8 în cele trei tururi de play-off). Are medii de 10,5 puncte, 3,8 recuperări, 1,5 pase decisive, 2,5 mingi pierdute și 1,2 intercepții în 23:49 minute, cu 9,1 eficiență.

Cele 33 de puncte reușite de Fota în meciul de luni îmbunătățesc cea mai bună reușită a unei românce într-un meci din prima grupă valorică/play-off în această ediție a LNBF. Ancuța Stoenescu deținea precedenta performanță, după ce a înscris 29 de puncte pentru CSM Târgoviște în înfrângerea din prima etapă a campionatului, pe terenul deținătoarei titlului ACS Sepsi SIC. Florina Stănici (Diaconu) este jucătoarea autohtonă cu cele mai multe puncte într-un meci din acest campionat, dar în grupa a doua valorică. Aceasta deține recordul stagional cu 42 de puncte și are în total cinci meciuri cu peste 30 de puncte înscrise.

*foto: Zsoli Jeffwarder

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii