Minute | 30:00 |
Puncte | 19 |
Pase decisive | 13 |
Recuperari | 12 |
Eficienta | 41 |
Fericit după ce a câștigat Cupa României Inedit la feminin, antrenorul echipei ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad, tehnicianul american Stacey Nolan, a declarat că nu cucerirea trofeului este cel mai important lucru obținut la Satu Mare ci chiar revanșa pe care jucătoarele sale au luat-o în fața liderului Diviziei A1.
Stacey Nolan a precizat, la câteva minute după încheierea finalei dintre CSM Satu Mare și ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad, scor 63-85, că jucătoarele sale au avut de răzbunat eșecul din campionat, de la Arad. ”Cupa este foarte importantă pentru noi, însă și mai importantă este victoria pe care am obținut-o la Satu Mare, chiar la această echipă acasă, deoarece am avut de luat o revanșă după înfrângerea de la Arad, din sezonul regulat”, a punctat tehnicianul.
Întrebat dacă cele două echipe se vor reîntâlni, din nou, în finala campionatului, Stacey Nolan a răspuns: ”Nu putem vorbi acum de finală. Noi avem o serie foarte grea cu Sepsi și abia după ce meciurile cu formația din Sfântu Gheorghe se vor termina o să putem să ne gândim sau nu la titlu”.
După o partidă pe care au controlat-o încă de la început, jucătoarele de la ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad au câștigat, sâmbătă, scor 85-63, partida cu CSM Satu Mare, întâlnire care a contat pentru ultimul act al Final Four-ului Cupei României la feminin.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!