Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Tina Huff joacă pe gratis pentru SCM CSȘ Craiova

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
01.03.2011

Anul acesta, SCM U Craiova a legitimat două jucătoare de origine americană, Joei Clyburn și Tina Huff, însă ambele sportive s-au dovedit a fi o investiție nu foarte bună. Joei Clyburn, sosită prima în Oltenia, a petrecut o scurtă perioadă de zile la Craiova, reziliându-și contractul invocând probleme personale, fără să evolueze vreun minut într-o partidă oficială. Astfel Liviu Manea a fost nevoit să apeleze la un extra-transfer, legitimând-o pe Tina Huff, baschetbalistă de origine americană în vârstă de 26 de ani ce măsoară 1.95m și evoluează pe pozițiile 4 și 5.

Huff a avut evoluții extrem de modeste în cele 7 jocuri susținute în tricoul Craiovei. Evoluând în medie 15 minute per meci, aceasta a reușit să puncteze, în total, de doar două ori. Tehnicianul oltean și-a dat seama rapid de valoarea sportivei de peste ocean și i-a reziliat contractul. Interesant este faptul că aceasta a fost de acord să-și achiziționeze bilete către Statele Unite abia în luna martie, iar între timp să evolueze în continuare pentru SCM Craiova. Totalbaschet.ro a stat de vorbă cu Manea, care a recunoscut faptul că acest transfer nu a fost unul reușit.

Noi am reziliat contractul cu Huff, pe cale amiabila, acum câteva săptămâni. Ea încă mai evoluează pentru noi deoarece a dorit să-și cumpere bilete de avion pentru luna martie, biletele sunt mai ieftine dacă le cumperi din timp. Am avut o discuție cu ea, a înțeles care este situația, a văzut și ea că nu e benefică pentru echipă, că nu poate ajuta echipa și am decis de comun acord să reziliăm contractul. Trebuie să recunoaștem, a fost un transfer nereușit, degeaba are 1.95m. Aceasta a fost ultima achiziție pe sezonul 2010/2011, nu vom mai opera alte modificări în lot.

Contactată de către totalbaschet.ro, Tina Huff nu a dorit să comenteze această situație.

Foto articol: Balazs Gyurko 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii