Stiri Cupa României Masculin

Avancronica etapa a X-a LNBM – Grupa valorică B

Avancronica etapa a X-a LNBM – Grupa valorică B

Concomitent cu meciurile din grupa valorică A, se desfășoară și partidele din urna B. Cum primele 4 echipe din această grupă vor evolua în grupa Galbenă în faza a doua a sezonului regulat, acolo unde vor avea șanse să joace cu calificarea în playoff pe masă, partidele din GVB devin tot mai interesante.  

Primul duel din această grupă valorică se joacă vineri, 13 decembrie, de la ora 17:00 între CSM Focșani și CSM Sighetu Marmației. Vrâncenii pornesc drept favoriți, după prestațiile foarte bune pe teren propriu și vor căuta să asigure poziția a patra, care îi va ține pe locul care asigură calificarea în a doua fază a campionatului. De partea cealaltă maramureșenii sunt pe ultimul loc în GVB.

Sâmbătă, de la ora 18:00, se desfășoară alte două partide. Este vorba mai întâi de duelul dintre CSM Mediaș și CSO Voluntari. Ardelenii nu au nicio înfrângere pe teren propriu, dar vor avea parte de o provocare importantă în ceea ce privește liderul GVB, CSO Voluntari. Trupa antrenată de Semsettin Baș a învins în tur, scor 85-72, dar vine după prima înfrângere din actuala stagiune, pe terenul celor de la CSM Galați.

De asemenea, tot la aceeași oră se joacă meciul dintre Athletic Constanța și CSM Târgu Jiu. Cele două echipe au 3-6 la general și se află pe locurile 5-6 în clasament. În tur, Constanța a câștigat cu 66-57, dar acum trupa gorjeană are avantajul terenului propriu, dar și forma mai bună după cele două victorii consecutive obținute.

Nu în ultimul rând, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 19:00, CSM Galați va întâlni CSM Miercurea Ciuc. Formația antrenată de Eugen Ilie are clar prima șansă, mai ales după victoria obținută în fața liderului CSO Voluntari în runda precedentă.

*foto: facebook CSO Voluntari

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii