Stiri Cupa României Masculin

Cezar Stănescu va continua alături de CSO Voluntari

Eduard Popa

Eduard Popa
31.07.2019

Cezar Stănescu va continua alături de CSO Voluntari

cezar stanescu cso voluntari

CSO Voluntari se anunță a fi și în sezonul viitor o pretendentă la locurile pentru playoff, după ce a păstrat mai mulți jucători din echipa de anul trecut și a adus câțiva sportivi interesanți de peste hotare. Unul dintre jucătorii care au fost acontați și pentru sezonul 2019/2020 de către ilfoveni este baschetbalistul român Cezar Stănescu.

Stănescu a jucat în 21 de partide în sezonul precedent pentru Voluntari, timp în care a adunat 2,3 puncte, 1,7 recuperări și 1,7 pase decisive, în 11:41 minute. Cezar a strâns și 4 meciuri în Cupa României, cu medii de 5 puncte și 1,5 pase decisive.

Ajuns la 31 de ani, Cezar Stănescu este unul dintre cei mai experimentați baschetbaliști români din LNBM, cu experiențe pe la CSA Steaua, CSM București, Asesoft Ploiești, CSS Giurgiu, Farul Constanța, BCM U Pitești, SCM U Craiova și Dinamo București. Din punct de vedere statistic, cel mai bun sezon l-a avut la Farul, în 2013/2014, când a adunat medii de 13,5 puncte, 4 pase decisive și 2,8 recuperări în 24 de meciuri.

Stănescu va întâlni mai multe figuri cunoscute la Voluntari, unde va juca din nou alături de Goran Martinic, Dani Popescu, Tudor Gîrbea și Mario Lazar. De asemenea, ilfovenii au mutat destul de agresiv pe piața transferurilor. L-au adus pe antrenorul Semsettin Baș în locul lui Eugen Ilie și pe jucătorii Sabin Cîrstoveanu, Simas Butelevicius, Andrija Bojic, Cemal Nalga și Serhan Cetin.

*foto: facebook CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii