Stiri Cupa României Masculin

CSU Sibiu primește vizita celor de la BCM U Pitești

CSU Sibiu primește vizita celor de la BCM U Pitești

Sâmbătă, 11 ianuarie, Sala Transilvania din Sibiu va găzdui, începând cu orele 16:45, duelul dintre BC CSU Sibiu și BCM U FC Argeș Pitești.Partida face parte din penultima etapă a Grupei Valorice A și va fi transmisă în direct de Digi Sport 4.

Brigada de arbitri ce va oficia această partidă este alcătuită din Marius Ciulin, Sorin Drugău și Costin Bogdănescu, în timp ce comisar din partea Federației Române de Baschet va fi Marius Marinescu.

Gazdele vin după o înfrângere destul de dură pe care le-a administrat-o campioane en-titre a României, CSM CSU Oradea, chiar în fața propriilor suporteri.Scorul final al partidei a fost de 63-85, iar principalul realizator al sibienilor a fost Chris Cooper, autorul a 18 puncte și 5 recuperări, urmat de Randal Falker, cu 10 puncte și 8 recuperări.

De cealaltă parte, BCM U Pitești vine, de asemenea, după o înfrângere în Liga Națională de Baschet Masculin.Cu trei etape înainte de finalul Fazei 1, trupa condusă de Hristu Șapera a eșuat din start în a își câștiga toate cele trei dueluri rămase, aceasta fiind singura variantă prin care se mai puteau califica în Top 6, și au cedat cu scorul de 90-85.Principalii marcatori ai acestora au fost Devin Searcy și Cameron Rundles, cu câte 21 de puncte marcate fiecare.

Însă, după o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere, ultimul meci disputat de alb-violeți în toate competițiile a fost returul din seria contra SCM Timișoara, în Cupa României.În ciuda unui avantaj de 25 de puncte ce părea imposibil de întors al „leilor din banat”, piteștenii au fost foarte aproape să producă surpriza, conducând chiar și la 21 de puncte.Astfel, deși nu au bifat calificarea în Final 4-ul competiției menționate, aceștia au reușit o victorie de moral extrem de importantă în fața propriilor suporteri, scor final 75-61.Cel mai eficient jucător al partidei a fost Devin Searcy, cu 27 de puncte și 9 recuperări.

În ceea ce privește istoricul all-time al celor două echipe, galben-albaștri conduc detașat cu scorul de 30-10.De altfel, singurul duel direct dintre cele două din acest sezon competițional s-a încheiat tot cu victoria celor de la BC CSU Sibiu cu scorul de 59-77.Din tabăra piteștenilor a ieșit în evidență Goran Gajovic, cu 8 puncte, 8 recuperări și 3 mingi câștigate, în timp ce pentru sibieni același Chris Cooper a încheiat partida cu 20 de puncte, 12 recuperări și o eficiență de 20.

La această ora, BC CSU Sibiu este ocupanta poziției a 3-a în clasament, cu 7 victorii și 5 înfrângeri, în timp ce BCM U Pitești se situează pe locul 8, cu 2 victorii și 10 înfrângeri.

În ciuda multiplelor schimbări realizate în formația condusă de Dan Fleșeriu, jocul acestora se bazează în mare parte pe „veteranii” Chris Cooper și Isaiah Philmore, cu medii de 8.2 puncte și 7 recuperăi, respectiv 14.1 puncte și 5.1 recuperări pe meci.Deși aceștia nu mai arată aceeași agresivitate și atitudine ca în sezonul trecut, consider că BC CSU Sibiu pleacă din postura de favorită, dorindu-și revanșa în fața propriilor suporteri, dar și să rămână cât mai aproape în clasament de marea rivală a sezonului 2018-2019, CSM CSU Oradea.

Un argument în această privință ar fi și faptul că pentru piteșteni niciunul din cele două meciuri rămase nu mai are vreo semnificație în clasament, întrucât Grupa Galbenă presupune un nou început pentru toate cele 6 echipe, ce pornesc cu 0 puncte.De asemenea, alb-violeții trec prin multe schimbări în această perioadă.De la staff-ul tehnic, până la plecarea lui Bozhidar Avramov, dar și revenirea lui Tony Bishop, jucător care cu siguranță nu va debuta în acest duel.Astfel, probabil scopul acestora în acest moment este acela de a arăta un joc colectiv și o atitudine diferită, pentru ca faza secundă să îi găsească pregătiți pentru o posibilă calificare în play-off, lucru mult mai important în acest moment decât o victorie.

La BC CSU Sibiu nu par a fi absențe notabile, în timp ce la BCM U Pitești este incertă prezența pe parchet a lui Justas Tamulis și Szabolcs Santa.

Va fi foarte interesant de urmărit duelul de sub panou, ce îi va avea ca protagoniști pe Chris Cooper și Randal Falker, pe de o parte, și Danilo Tasic și Devin Searcy de cealaltă parte, cel al extremelor, cu Isaiah Philmore și Goran Gajovic în prim-plan, dar și prestațiile juniorilor proaspăt convocați la Echipa Națională a României, Lucas Tohătan și Tudor Gheorghe, alături de Mihai Măciucă.

 

*SURSA foto: Gabriel Pintilei

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate