Stiri Cupa României Masculin

Dan Fleșeriu: „Este meciul care ne poate califica în prima grupă valorică”

Ana-Maria Mătușoiu

Ana-Maria Mătușoiu
05.02.2016

Pentru CSU Atlassib Sibiu un rezultat pozitiv ar însemna asigurarea unui loc în prima grupă valorică, de aceea Dan Fleșeriu, antrenorul echipei de pe Cibin, spune că victoria este obligatorie  în confruntarea de mâine, cu CS  Gaz Metan Mediaș. 


„Urmează un meci în care va trebui, obligatoriu, să jucăm la victorie. Este meciul care ne poate califica în prima grupă valorică. Ne-au ajutat puțin și rezultatele celorlalte echipe și, dacă reușim să câștigăm acest meci, suntem calificați în primele 6. Nu există altă variantă, în afara victoriei, în modul de abordare al acestui meci. Vom vedea dacă reușim să facem și un meci bun. Mediașul are jucători cu aruncare foarte bună de la distanță, practică o apărare destul de bună, dar nu sunt constanți, timp de 40 de minute, iar noi trebuie să valorificăm acest lucru. În meciul pe care l-au avut cu Steaua au fost aproape pe final, deși înainte cu două minute Steaua conducea cu 12 puncte. Asta înseamnă că nu renunță niciodată și că trebuie să avem atenție mărită timp de 40 de minute, până se termină meciul. Ei ne-au demonstrat acest lucru și în meciul de la ei acasă (nr.din tur) când noi am condus cu 20 de puncte, iar la final au revenit și am câștigat la diferență mai mică”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al lui CSU Atlassib Sibiu.


Tehnicianul lui CSU Sibiu a mai anunțat că, în urma partidei cu SCM U Craiova, se confruntă cu câteva probleme de lot, dar speră că își va putea folosi toți jucătorii împotriva „lupilor negri”. În partida de marți, de la Craiova, Dan Fleșeriu nu l-a putut folosi pe Michael Harrison, accidentat în meciul cu Phoenix.  

„Legat de lotul nostru, avem ceva probleme medicale după ultimul meci, dar sper să putem folosi toți jucătorii, nu așa cum s-a întâmplat la Craiova”, a mai spus Dan Fleșeriu.

 
Partida dintre CSU Sibiu și Gaz Metan Mediaș se joacă mâine, de la ora 18. Meciul nu va fi televizat. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii