Stiri Cupa României Masculin

Estonia, naționala condusă de Jukka Toijala, a învins Lituania într-un meci amical

Estonia, naționala condusă de Jukka Toijala, a învins Lituania într-un meci amical

Estonia a învins Lituania într-un meci amical desfășurat ieri (24.07) la Tallin în cadrul turneului „Balti Keti Karikas”. Naționala antrenată de Jukka Toijala, fost antrenor la Steaua, s-a impus în overtime cu scorul de 92-85 (24-21, 23-23, 16-18, 14-15, 15-8).

Omul meciului a fost Kerr Kriisa, un jucător de doar 19 ani dar care a debutat deja în Euroligă pentru Zalgiris Kaunas. Kriisa a terminat partida cu 26 de puncte, 7 pase decisive, o recuperare și 2 intercepții pentru 33 de unități la eficiență. Sander Raieste a adăugat 17 puncte, 9 recuperări și 2 pase decisive, în timp ce Sander Vene a totalizat 13 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive.

Rait-Riivo Laane, jucătorul transferat de CSM Miercurea Ciuc în această vară, a jucat 8 minute în meciul cu Lituania. El a strâns 2 recuperări și o pasă decisivă, fără să arunce la coș în intervalul de timp petrecut pe parchet.

Lituania a avut la dispoziție pentru acest meci precum Edgaras Ulanovas, Mantas Kalnietis, Lukas Lekavicius sau Marius Grigonis. Ultimul jucător enumarat a fost și cel mai bun din trupa antrenată de Darius Maskoliunas cu 14 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive.

Pentru Estonia urmează duminică meciul cu Letonia, din lotul căreia face parte și Artis Ate, fostul jucător de la U BT Cluj-Napoca.

foto: basket.ee/Karli Saul

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii